Prima zi fără niciun deces legat de coronavirus în Australia

Publicat:

Australia nu a înregistrat marţi niciun deces legat de coronavirus, pentru prima dată după două luni, transmite AFP. Ultima zi fără niciun mort de COVID-19 a fost 13 iulie, reaminteşte agenţia, scrie agerpres.

Conform datelor obţinute de AFP, în ţară s-au înregistrat marţi doar 50 de cazuri de coronavirus. Agenţia reaminteşte că la sfârşitul lui iulie şi începutul lui august, în unele zile se raportau peste 700 de cazuri.


Citește și : SUA vor împiedica Iranul să-şi procure arme ruse sau chineze

Bilanţul a fost comunicat după ce la Melbourne s-au redus o parte din restricţii, ca urmare a încetinirii evoluţiei epidemiei. De luni, interzicerea circulaţiei pe timp de noapte a fost amânată de la ora 20:00 la ora 21:00, iar locuitorii pot ieşi zilnic timp de două ore ca să facă sport. Pentru cei care locuiesc singuri s-au creat mici ‘bule sociale’. Magazinele neesenţiale rămân însă închise.

În regiunile rurale din statul Victoria, ieşirea din locuinţe va fi permisă de joi, când se redeschid şi magazinele.

‘Este un lucru important şi foarte pozitiv’, a apreciat premierul statului, Daniel Andrews.

Citește și : Un fost lider al sârbilor bosniaci a murit de COVID-19

În Victoria s-au produs aproape trei sferturi din cele 27.000 de contaminări la nivel naţional şi 816 decese cauzate de coronavirus, dintre care multe în căminele de bătrâni.

Numărul de cazuri din ţară este acum sub control, iar guvernul Australiei se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a permite revenirea în ţară a mii de cetăţeni blocaţi în străinătate. Deoarece avioanele zboară aproape goale, companiile aeriene au încercat să îşi reducă pierderile acordând prioritate pasagerilor de la prima clasă sau clasa business.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

“No more ‘Olé'”! Preşedintele Columbiei interzice coridele

"No more 'Olé'"! Preşedintele Columbiei interzice coridele Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a promulgat luni o lege care interzice coridele în ţară, marcând astfel sfârşitul unei...

Grosu la muzeu. Președintele Parlamentului a fost în vizită la Muzeul Serviciului Vamal

Grosu la muzeu. Președintele Parlamentului a fost în vizită la Muzeul Serviciului Vamal Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, a fost în vizită la Muzeul Serviciului Vamal...

Rusia restricționează accesul în 14 zone de la granița cu Ucraina

Rusia restricționează accesul în 14 zone de la granița cu Ucraina De marți, 23 iunie, în regiunea de sud a Rusiei, Belgorod, se restricționează accesul...

VIDEO – Captură uriaşă de droguri la Cahul. Marfa valorează o avere pe piaţa neagră

Captură uriaşă de droguri la Cahul. Marfa valorează o avere pe piaţa neagră Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.