Prima zi a lui Trump în China a dus la semnarea de acorduri comerciale în valoare de 9 miliarde de dolari

Publicat:

Aproape 20 de acorduri comerciale, în valoare totală de 9 miliarde de dolari, au fost semnate miercuri la Beijing între companii chineze şi americane, în prima zi a vizitei în China a preşedintelui american Donald Trump, transmit AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Cele 19 acorduri, semnate în prezenţa vicepremierului chinez Wang Yang şi a secretarului american pentru comerţ, Wilbur Ross, vizează domenii precum bioştiinţe, aviaţie şi producţia de bunuri, conform China News.


Cu ocazia ceremoniei de semnare, vicepremierul Wang a calificat aceste acorduri drept ‘o încălzire’ înaintea summitului chino-american de joi, în cursul căruia preşedinţii Xi Jinping şi Donald Trump vor asista la semnarea altor contracte, în domenii cum sunt gazul sau soia.

Citeşte şi: Trump transmite un mesaj clar Phenianului: ‘NU ne subestimaţi!’

‘Răspunsul la dezechilibrul comercial cu China se află în centrul discuţiilor între preşedintele Trump şi preşedintele Xi. Ajungerea la un tratament echitabil şi reciproc pentru companii este un obiectiv comun’, a declarat, la rândul său, Wilbur Ross.

Alături de programul nuclear nord-coreean, relaţiile comerciale bilaterale constituie al doilea dosar ‘greu’ al primei vizite în China a preşedintelui Trump, care în campania electorală a acuzat Beijingul că ‘a furat’ milioane de locuri de muncă din Statele Unite.

În timp ce avionul prezidenţial american ateriza miercuri la Beijing, serviciile vamale chineze anunţau un excedent comercial de 223 miliarde de dolari cu SUA în primele zece luni ale anului, în creştere cu 8% faţă de perioada similară din 2016. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.