X

Primăria Chișinău va susține financiar 8.000 de elevi pentru noul an școlar

Primăria Chișinău va susține financiar 8.000 de elevi pentru noul an școlar

Primăria Chișinău va susține financiar 8.000 de elevi din familii defavorizate din municipiul Chișinău pentru pregătirea de noul an şcolar 2024-2025.

Despre acest lucru a informat Daniela Munca-Aftenev, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 19 august, potrivit paranteze.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

În prima fază, municipalitatea a transferat către prestatorul de servicii de plată ÎS „Poșta Moldovei” suma de 4.272.100 lei, ceea ce înseamnă că 6.103 copii vor primi câte 700 de lei.

„Ajutorul material va fi eliberat de către prestatorul de servicii de plată titularului sau mandatarului acestuia, împuternicit în modul corespunzător, la prezentarea buletinului de identitate al acestuia. Ajutorul material poate fi încasat în termen de trei luni consecutive de la data transferării mijloacelor financiare prestatorului de servicii de plată”, a precizat Daniela Munca-Aftenev.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Ulterior, în faza a II-a, ajutorul material va fi oferit altor 1.897 de copii. Lista acestora (elevii noi veniți în clasele I, V și X) va fi perfectată, începând cu luna septembrie. Acest suport financiar va putea fi ridicat de părinți pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2024.

Tags: chisinauDaniela Munca-Aftenevelevi
Politică