Primăria din Paris i-a atribuit cetăţenia de onoare cineastului ucrainean Oleg Sentsov

Publicat:

Primăria din Paris i-a atribuit luni cetăţenia de onoare regizorului ucrainean Oleg Sentsov, închis în Rusia şi care face greva foamei de la mijlocul lunii mai, în urma unui vot unanim, scrie AFP, potrivit news.ro .

“La ora la care vă vorbesc, Oleg Sentsov continuă greva foamei pentru a contesta condamnarea sa la 20 de ani de închisoare”, a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, amintind că “oraşul Paris a fost întotdeauna de partea apărătorilor libertăţii”.


Citește și : Nava Aquarius i-a cerut Franţei să autorizeze cu ‘titlu excepţional’ debarcarea celor 58 de migranţi aflaţi la bordul său

Cineastul în vârstă de 42 de ani, opozant al anexării peninsulei Crimeea, a fost condamnat în 2015 la 20 de ani de închisoare pentru “terorism” şi “trafic de arme” la capătul unui proces calificat drept “stalinist” de către Amnesty International şi denunaţt de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

El a încetat să se alimenteze din 14 mai şi se află în viaţă doar datorită suplimentelor alimentare injectate de administraţia penitenciară rusă. Cineastul reclamă în special eliberarea “tuturor prizonierilor politici” ucraineni închişi în Rusia.

Oleg Sentsov “a declarat după ce a fost bătut şi privat de cetăţenia ucraineană” că decizia sa de a face greva foamei nu este sinucigaşă, ci politică

“Încă putem să-l salvăm”, a declarat Hidalgo, şi gestul de a-i acorda cetăţenia de onoare a primăriei din Paris “este un act de speranţă, un act simbolic”.

Citește și : Fundaţia Open Society a lui Soros a depus plângere la CEDO împotriva Ungariei

Mai multe personalităţi au fost prezente în sală în timpul votului, între care filosoful francez Michel Eltchaninoff, regizoarea Julie Bertuccelli şi actriţa Irène Jacob.

De mai multe luni, responsabili politici, actori (Johnny Depp) sau cineaşti (precum Jean-Luc Audiard) occidentali au transmis apeluri prin care au cerut eliberarea lui Sentsov. Kremlinul însă rămâne indiferent.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.