Primarii din Budapesta şi Varşovia îşi propun o alianţă în faţa conservatorilor, la care să adere Praga şi Bratislava

Publicat:

Primarii proeuropeni din Budapesta şi Varşovia, proveniţi din rândurile opoziţiilor din ţările lor, au în vedere o alianţă în faţa conservatorilor la putere în Ungaria şi în Polonia, iniţativa pe care să o propună şi Bratislavei şi Pragăi şi să o facă cunoscută la Bruxelles, transmite AFP, potrivit agerpres.

Noul primar al Budapestei, Gergely Karacsony, de centru-stânga, care i-a administrat recent partidului Fidesz al premierului Viktor Orban prima înfrângere electorală importantă din ultimii zece ani, i-a prezentat proiectul său lui Rafal Trzaskowski, omologul său de la Varşovia, la rândul lui învingător în faţa unui candidat conservator naţionalist.


Citește și : Riscul unui Brexit fără un acord încă există, avertizează Barnier

Karacsony a declarat pentru cotidianul polonez Gazeta Wyborcza că a discutat cu Trzaskowski despre ‘o cooperare întărită între capitalele ţărilor din Grupul de la Vişegrad’ (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia).

‘Avem de îndeplinit o misiune simplă. În fiecare din ţările noastre, guvernele ne îndepărtează pe noi, cetăţenii, de centrul european. Numai marile oraşe mai rezistă. Iar în fruntea fiecăreia din cele patru capitale se află primari progresişti. Acest lucru deschide un câmp de cooperare perfect’, a explicat Karacsony.

Potrivit acestuia, cele patru capitale ar putea face presiuni comune asupra Bruxelles-ului ‘pentru a transfera mai multe fonduri europene direct către marile oraşe, fără intermedierea administraţiilor centrale’.

Capitala Varşovia şi alte mari oraşe din Polonia se plâng de fondurile insuficiente venite de la bugetul de stat, în timp ce cheltuielile se acumulează.

‘Este o idee interesantă care merită discutată’, a declarat miercuri pentru France Presse purtătorul de cuvânt al primăriei din Varşovia, Kamil Dabrowa.

‘O primă ocazie (de a discuta) se va prezenta pe 8 noiembrie, în capitala germană’, cu prilejul ceremoniilor de marcare a 30 de ani de căderea Zidului Berlinului, a precizat el.

Contactat miercuri de AFP, primarul Pragăi, Zdenek Hrib, a subliniat ‘rolul în creştere’ al marilor oraşe, declarând că salută ‘această iniţiativă’. ‘Imediat ce se va contura mai precis, voi fi bucuros să mă întâlnesc cu primarul Budapestei pentru a discuta detalii’, a adăugat el.

Citește și : Alertă în centrul Londrei – O posibilă subtanță toxică a fost răspândită pe o artera comercială (VIDEO)

Zdenek Hrib a refuzat totuşi să plaseze proiectul într-o optică de ‘conflict’ cu guvernul. ‘Dimpotrivă, cred că o astfel de iniţiativă ar putea să facă mai uşoară viaţa guvernelor din diferitele ţări şi să contribuie la rezolvarea unor probleme ale oraşelor’, a comentat el.

În ce-l priveşte pe primarul Bratislavei, Matus Vallo, acesta consideră că modelele de finanţare şi problemele marilor oraşe în relaţia cu guvernul ‘rămân diferite’ în fiecare ţară. ‘De aceea, este dificil de făcut astăzi o declaraţie clară cu privire la iniţativa primarului din Budapesta’, a afirmat el pentru AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.