X

Primarul de Rădeni i-ar fi rupt coastele unui cioban din sat

Primarul de Rădeni i-ar fi rupt coastele unui cioban din sat

Doi ciobani din satul Rădeni, din raionul Călărași, îl acuză pr primarul din sat că i-a bătut fără milă, scrie portalul anticorupție.md.

Citește și: Extinderea termenului de locațiune a spațiilor din AIC – neconstituțională

Cei doi susțin că edilul a năvălit peste ei pentru că ar fi păscut oile pe o porțiune a imașului de pe care edilul intenționa să cosească și să vândă iarba. La rândul lui, primarul spune că el a fost cel atacat de ciobani și că doar s-a apărat.

„A început a bate în noi și ne făcea în tot felul… Edic o dovedit și o fugit, dar eu n-am dovedit și o început cu pumnii și picioarele a ucide. Am căzut jos și o ucis ca-n câine”, povestește unul dintre Ciobani – Zahar Șulga, jurnaliștilor de la Anticorupție. Ciobanul s-ar fi ales și cu o coastă ruptă în urma bătăii.

Ciobanul spune că a fost salvat de soția și fiica primarului, care s-au speriat de cele ce se întâmplau și au încercat să-l oprească. Iar după ce celălalt cioban a chemat poliția, primarul ar fi urcat în mașină și a plecat.

La rândul său, primarul Ion Roșca susține că în acea zi era pe imaș în trecere și a văzut că oile sunt păscute pe masivul destinat cositului, însă când i-a întrebat pe ciobani ce caută acolo, ei au început a vorbi urât și l-au lovit.

„Și eu atunci ce trebuia să fac? L-am lovit și pe unul, și pe altul. Înțeleg că e un lucru urât când primarul își permite lucrul acesta, dar care pași trebuia să-i fac, să aștept următoarea bâtă în cap sau să lovească în soție?”, a declarat edilul.

Părțile își vor face dreptate în instanță.

Tags: cioban batutciobani batuti de primarprimar agresivprimar de Rădeni
Știrile zilei