Primarul din Halle a fost SUSPENDAT după ce s-a băgat în față la vaccinare

Publicat:

Primarul oraşului german Halle, Bernd Wiegand, a fost suspendat din funcţie de consiliul municipal pentru că s-a vaccinat împotriva COVID-19 în ianuarie deşi nu se încadra într-o categorie prioritară de populaţie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Consiliul, întrunit miercuri seară într-o şedinţă specială, a decis, cu 34 de voturi din 48, suspendarea temporară a primarului (fără culoare politică) din Halle, oraş situat în landul Saxonia-Anhalt, în centrul ţării.


Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

Primarul se află acum în vacanţă şi nu a fost prezent la şedinţă.

Wiegand, de 64 de ani, a primit în ianuarie o doză de vaccin, deşi în acea perioadă accesul le era rezervat în Germania persoanelor dintr-o categorie superioară de vârstă.

El a explicat ulterior că a fost vaccinat spre a se evita ca doze rămase să fie risipite.

Explicaţiile sale au fluctuat însă în decursul timpului, primarul susţinând iniţial că beneficiase de o tragere la sorţi.

Angajaţi ai primăriei ar fi avut şi ei acces la vaccinare, fără să fi fost prioritari, ceea ce Wiegand ar fi încercat să ţină secret, arată ancheta deschisă din parchetul din Halle. Consilieri municipali au primit, la rândul lor, vaccinuri peste rând, iar ulterior au prezentat scuze.

Wiegand poate să atace la tribunalul administrativ decizia de suspendare a sa, a cărei durată nu a fost precizată.

Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

Mai mulţi aleşi germani au fost implicaţi în ultimele săptămâni în scandaluri legate de pandemie. Mai mulţi deputaţi conservatori din CDU şi CSU sunt suspectaţi că au profitat de comisioane consistente la achiziţii de măşti de către autorităţi locale.

Aceste scandaluri au contribuit la o scădere marcantă în sondaje a partidului CDU al cancelarului Angela Merkel şi la înfrângerile suferite în martie în alegeri regionale, cu şase luni înaintea scrutinului legislativ federal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile Peste 40 de paramedici şi pompieri au fost ucişi în...

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică Cetăţenii străini din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu - inclusiv români - au început...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.