Primarul Iașiului: ‘Ce n-a reuşit clasa politică, Parlamentul, 30 de ani, a reuşit nenorocitul de război din Ucraina’

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a comentat, joi, posibilitatea ca tronsoanele care fac parte din ”autostrada Moldovei”, respectiv Paşcani – Iaşi – Ungheni şi Paşcani – Siret, să fie construite cu finanţare prin mecanismul european SAFE

“Din fericire sau din păcate, ce n-a reuşit clasa politică, Parlamentul, 30 de ani, a reuşit nenorocitul de război din Ucraina! Guvernul României a anunţat în această săptămână că tronsonul Paşcani – Iaşi – Ungheni din Autostrada „Unirii” A8, alături de tronsonul Paşcani – Suceava – Siret din Autostrada „Moldovei” A7 ar putea beneficia de finanţare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE)”, a declarat Chirica, potrivit News.ro.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Edilul ieşean a mulţumit guvernului României şi partenerilor europeni pentru susţinerea acestor proiecte “vitale” pentru Iaşi şi întreaga Regiune de Nord-Est.

“Astfel de investiţii, alături de modernizarea căilor ferate, sunt baza pe care putem construi cu adevărat o Românie europeană şi prosperă, fiindcă înseamnă mai multe afaceri, mai multe locuri de muncă, servicii mai bune, adică dezvoltarea nu numai a Regiuni de Nord – Est, ci a întregii ţări”, a adăugat primarul Mihai Chirica.

Comisia Europeană alocă României un împrumut în valoare de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar “Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), aceasta fiind a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

 

Potrivit Guvernului, participarea României la programul SAFE are trei implicaţii majore: componenta de apărare, cea bugetară şi cea de infrastructură.

În cazul celei din urmă, este propusă spre finanţare o infrastructură mixtă civilă şi militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 şi A8, Paşcani- Suceava-Siret, respectiv Paşcani-Iaşi-Ungheni.

 

This post was last modified on 11/09/2025 17:28 17:28

Tags: iasiMihai Chirică
Externe