Primarul Moscovei avertizează că nu se cunoaşte exact situaţia epidemiei de coronavirus în Rusia

Publicat:

Primarul Mosvocei, Serghei Sobianin, a avertizat marţi că nu se cunoaşte exact situaţia epidemiei de coronavirus în Rusia, transmite AFP, scrie agerpres.

‘Problema este că volumul testelor este foarte mic şi nimeni nu are o imagine clară’ în Rusia, ca în restul lumii, a spus Sobianin, care conduce grupul de lucru pentru combaterea epidemiei de COVID-19, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin, conform transcrierii de pe site-ul de internet al Kremlinului.


Citește și : Benzinăriile din Italia vor începe să se închidă de miercuri

Putin a susţinut de mai multe ori, săptămâna trecută, că situaţia din Rusia este sub control, spre deosebire de cea din Italia sau Franţa.

Primarul capitalei, un apropiat al preşedintelui, a arătat că numărul de 290 de cazuri de infectare cu coronavirus confirmate până acum la Moscova este subevaluat şi a estimat că în realitate ar fi între 400 şi 500. În total, în Rusia s-au raportat oficial până marţi 495 de cazuri. Sobianin i-a atras atenţia lui Putin că ‘este o dinamică ridicată şi este o situaţie gravă, în evoluţie’.

Primăria Moscovei a adoptat printre cele mai stricte măsuri din Rusia împotriva epidemiei, cum ar fi carantina pentru cei care călătoresc, limitarea adunărilor publice şi închiderea instituţiilor de învăţământ şi a localurilor de divertisment. Primarul consideră că exemplul capitalei ar trebui urmat şi de celelalte regiuni din Rusia.

Citește și : Egiptul impune interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii

Printre altele, Sobianin a cerut izolarea la domiciliu a tuturor celor în vârstă de peste 65 de ani, restricţie care va fi aplicată la Moscova începând de joi. El a subliniat şi importanţa păstrării evidenţei celor reveniţi din străinătate în ultimele săptămâni, arătând că de exemplu în regiunea Primorie din extremul orient s-au întors din zone infectate cu coronavirus 6000 de oameni. ‘E o problemă, o mare problemă. Şi mai devreme sau mai târziu va deveni virală’, a avertizat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Beyonce o susține pe Kamala Harris pentru președinția SUA. Suma colosală pe care o va dona campaniei electorale a democratei

Beyonce o susține pe Kamala Harris pentru președinția SUA. Suma colosală pe care o va dona campaniei electorale a democratei Beyonce, celebra câștigătoare a multiple...

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift Un irakian în vârstă de 18 ani a fost reținut la...

Producătorii sunt obligați să indice pe etichetă substanțele care cauzează alergii sau intoleranțe

Producătorii sunt obligați să indice pe etichetă substanțele care cauzează alergii sau intoleranțe Producătorii sunt obligați să indice pe etichetă substanțele care cauzează alergii sau...

Doliu în familia Urschi. A murit soția maestrului Gheorghe Urschi

Doliu în familia Urschi. A murit soția maestrului Gheorghe Urschi Soția maestrului Gheorghe Urschi, actrița Maria Urschi, a decedat. Anunțul a fost făcut pe pagina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.