Primarul orașului Codru părăsește PAS. Edilului nu-i convin anumite „jocuri politice”

Primarul orașului Codru, Stelian Manic, ales din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), părăsește rândurile formațiunii.   

Citește și: Sindicaliștii cer salariul minim de 8 050 de lei în sectorul real al economiei

Anunțul a fost făcut de edil într-un mesaj public pe pagina sa de socializare. Potrivit lui, decizia survine în urma „jocurilor politice” din consiliul orășenesc, care blochează activitatea firească a localității și la care au participat, inclusiv consilieri din partea PAS.

„Cu mare părere de rău, la aceste jocuri politice organizate de MAN, PSRM și Platforma DA au participat și o parte din colegii mei din PAS. Orice încercare a mea de a informa despre acest lucru la diferite nivele de partid a fost ignorată. Ultima votare a unor colegi de-ai mei împreună cu partidele menționate, m-au făcut să iau decizia dificilă de a pleca din PAS”, a spus Manic.

Potrivit lui, aleșii locali obstrucționează construcția școlii din oraș, iar din cauza jocurilor politice, anual,  bugetul local este aprobat cu întârziere  de câteva luni.

Reprezentanții PAS nu au comentat deocamdată situația.

This post was last modified on 04/11/2025 14:41 14:41

Tags: CodruManic părăsește PASPartidul Acţiune şi SolidaritatePASprimarul de CodruStelian Manic
Știrile zilei