X

Primarul oraşului francez Le Havre, forţat să demisioneze din cauza unor fotografii compromiţătoare

Primarul oraşului francez Le Havre, care i-a succedat în această funcţie premierului Edouard Philippe, a fost forţat să demisioneze după o controversă privind difuzarea unor fotografii compromiţătoare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Premierul a calificat vineri demisia primarului ca fiind un act “responsabil”. Luc Lemonnier, în vârstă de 50 de ani şi tatăl a patru copii, l-a înlocuit în mai 2017 pe Edouard Philippe, la conducerea oraşului Havre (nord-vest), un oraş port cu peste 170.000 de locuitori. După demisie, el a declarat că doreşte să-şi “protejeze” familia şi pe cei apropiaţi.

Citește și : Guvernul de la Wellington dă asigurări: Musulmanii din Noua Zeelandă vor fi în siguranţă

În iunie 2018, Lemonnier a depus o plângere pentru defăimare şi trimiterea unor fotografii în care el apare nud unor consilieri municipali precum şi lui Edouard Philippe. Potrivit avocatului său, Christian Saint-Palais, această plângere a fost clasată, iar persoana care s-a aflat la originea faptelor a primit o atenţionare.

Cazul a fost readus în atenţie marţi, când, intervievată de postul de radio local France Bleu Normandie, femeia care a trimis aceste fotografii a dat asigurări că a dorit, prin gestul său, să denunţe fotografii trimise de către primar însuşi în urmă cu doi ani.

Într-un comunicat difuzat miercuri, primarul “a negat categoric faptele care i-au fost atribuite”. Schimburile de mesaje ”au avut loc în cadrul unor comunicaţii virtuale, fără a fi supuse vreunei constrângeri şi cu consimţământul unor adulţi “, a dat asigurări Luc Lemonnier.

Citește și : Sute de neo-zeelandezi au chemat poliţia să-şi predea armele de asalt

Tags: Christian Saint-PalaisdemisieEdouard PhilippeLe HavreLuc Lemonnierplângere
Categorii: Diaspora