Primarul oraşului german Lauingen a murit în timpul unei ședințe a consiliului municipal

Publicat:

Primarul oraşului german Lauingen din landul Bavaria s-a prăbuşit în timpul unei şedinţe a consiliului municipal şi a murit la scurt timp după aceea, a anunţat miercuri un oficial local, relatează dpa, scrie agerpres.

Wolfgang Schenk, un politician în vârstă de 59 de ani, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), s-a prăbuşit după 20 de minute de la începerea şedinţei marţi seara, a afirmat sursa citată, precizând că un echipaj de prim ajutor chemat la faţa locului a constatat decesul.


Citește și : UE vrea să-şi întărească operaţiunile militare de securitate din afara teritoriului său

Motivul decesului nu se cunoaşte încă, a mai spus oficialul german.

Wolfgang Schenk a fost primar în Lauingen – un oraş cu circa 11.000 de locuitori – din 2004, când a fost ales în mod suprinzător în locul unui membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU) bavareze, aliată a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Citește și : Trucia: Şase foşti fotbalişti riscă până la 15 ani de închisoare pentru presupuse legături cu puciul eşuat din 2016

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.