Primarul unei comune din Sîngerei a plecat din PSRM

Publicat:

Primarul unei comune din Sîngerei a plecat din PSRM

Primarul comunei Dumbrăvița, raionul Sîngerei, Ion Porcescu, a părăsit Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut de alesul local, ieri, 29 iulie 2024. Acesta își va continua cariera politică independent, fără a adera la un alt partid.


Primarul unei comune din Sîngerei a plecat din PSRM

„Apreciez enorm faptul, că am avut susținerea tuturor cetățenilor indiferent de
viziunile politice, dar nu uit că în timpul campaniei electorale, am venit în fața
alegătorilor cu o promisiune!

Lăsând modestia la o parte, recunosc că e de firea mea să mă țin de cuvânt. Eu,
primarul comunei Dumbrăvița, raionul Sîngerei, părăsesc Partidul Socialiștilor din
Republica Moldova și îmi voi continua activitatea independent, fiind neafiliat
politic”, a declarat primarul comunei Dumbrăvița, raionul Sîngerei.

Citeşte şi: Mai multe străzi din Chişinău rămân fără apă – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şef nou la Inspectoratul de Stat al Muncii

Şef nou la Inspectoratul de Stat al Muncii Guvernul a aprobat cererea de demisie a lui Cătălin Țacu din funcția de director al Inspectoratului de...

Victimele represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor primi alocații mai mari

Victimele represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor primi alocații mai mari Începând cu 1 ianuarie 2025, victimele reabilitate ale represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor...

Un moldovean a murit la Moscova după o intervenţie stomatologică

Un moldovean a murit la Moscova după o intervenţie stomatologică Un moldovean, în vârstă de 20 de ani, a murit la Moscova după o vizită...

Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut pentru implicarea în escrocheria „ruda implicată în accident”

Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut pentru implicarea în escrocheria „ruda implicată în accident” Un bărbat de 26 de ani din stânga Nistrului a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.