Primarul unei mici localităţi de pe Coasta de Azur denunţă consumul excesiv de apă al celebrităţilor

Publicat:

Primarul unei mici localităţi de pe Coasta de Azur a denunţat vineri consumul excesiv de apă – în plină secetă în Europa, inclusiv în Franţa – al unor celebrităţi din acea comună, în care Silvio Berlusconi şi fostul rege Albert al II-lea al Belgiei deţin reşedinţe, informează AFP, potrivit agerpres.

“Primind lista cu cei mai mari 30 de consumatori de apă din comună, am remarcat că pe ea apar mai multe proprietăţi mari”, a declarat vineri Emmanuel Delmotte, primarul din Chateauneuf-Grasse, o localitate din departamentul Alpes-Maritimes, fără să precizeze numele acelor proprietari.


Citește și : Papa Francisc: NUMAI cei bogaţi îşi pot permite să aibă copii în Italia!

Potrivit declaraţiilor făcute de edilul francez pentru cotidianul Liberation, printre acele persoane private, ale căror proprietăţi se întind pe suprafeţe de 20-30 de hectare, s-ar afla “prim-miniştri, regi, miniştri, foşti preşedinţi de consilii, mai ales străini”.

Printre ei se află şi Silvio Berlusconi, fostul şef al Guvernului italian, a confirmat primarul francez pentru Liberation.

Perioada vizată de aceste dezvăluiri se întinde pe 17 săptămâni, din aprilie 2022 până în august 2022: regiunea se afla pe atunci în stare de alertă din cauza secetei, iar măsurile decise de Prefectură impuneau persoanelor private economii drastice de apă, mai ales în ceea ce priveşte umplerea piscinelor şi irigarea grădinilor.

“În timpul acelei perioade, consumul unor proprietari a urcat totuşi până la 17.000 de metri cubi de apă, adică 1.000 de metri cubi pe săptămână”, a denunţat primarul francez, comparând aceste cifre cu “cei abia 2.000 de metri cubi” consumaţi de azilul comunal cu 120 de locatari.

În unele cazuri, consumul săptămânal de apă a atins chiar 2.000 de metri cubi. Iar consumul real a fost fără nicio îndoială chiar mai mare de atât, pentru că unii dintre acei proprietari dispun de puţuri private care nu sunt contabilizate, a precizat Emmanuel Delmotte.

Fostul rege belgian Albert al II-lea apare pe lista marilor consumatori însă doar în baza contorului său verde agricol, în calitate de producător de ulei de măsline, dar nu şi cu contorul personal sau cu cel pentru umplerea piscinei, a insistat edilul francez. De asemenea, fostul suveran belgian i-a transmis asigurări că a reparat scurgerile detectate la nivelul canalizărilor sale agricole.

O certitudine: “pentru oameni precum aceştia, amenzile de 1.500 – 3.000 de euro nu folosesc la nimic”, a adăugat primarul local. De aici a apărut şi ideea, în colaborare cu delegatul local de gospodărire a apei, grupul Suez, de a discuta în mod direct cu acei mari consumatori de apă, pentru a-i convinge de utilitatea demersului.

Citește și : Zelenski pregăteşte Ucraina să adere la UE

“Vom vedea dacă aceste eforturi vor da roade”, speră Emmanuel Delmotte, care s-a declarat uimit să constate că a fost singurul primar din cele 24 de comune din aglomeraţia Sophia-Antipolis care s-a exprimat pe marginea acestui subiect. “Lista tuturor marilor consumatori ne-a fost transmisă, la cererea Prefecturii. Cum se face că eu sunt singurul căruia îi pasă?”, s-a întrebat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.