X

Primarul unui oraș din provincia italiană Palermo a demisionat după ce s-a vaccinat ‘fără drept’

Primarul orașului Corleone din provincia Palermo, Italia, își anunță demisia după ce s-a vaccinat fără drept. „Cred că nu doar am avut dreptul, dar vaccinarea este și o datorie”, spune Nicolò Nicolosi, informează mediafax

Primarul a fost vaccinat la începutul lunii februarie, fără să fie pe liste.

Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

„Am aflat că în spital erau doze decongelate și că beneficiarii nu s-au prezentat. Am făcut-o pentru că noi, administratorii, ne aflăm în prima linie dacă ne oprim, oprim totul, dacă ne infectăm, ne infectăm cu toții”, afirmă Nicolò Nicolosi, primarul din Corleone, conform La Repubblica.

Acesta adaugă: „Cred că am nu doar dreptul de a mă vaccina, ci și datoria. Însă mulți gândesc diferit și trebuie să iau în calcul și opiniile conform cărora am greșit.

Nicolò Nicolosi își anunță demisia după ce au intrat pe fir anchetatorii.

Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)

Consilierul regional pentru Sănătate Ruggero Razza a afirmat că primele date din anchetă au scos la iveală faptul că directorul medical al spitalului din Corleone a făcut chiar și rapelul mai multor persoane, între care primarul, persoane care nu aveau drept nici măcar la prima doză de vaccin: „Efortul a mii de medici, voluntari și cetățeni nu poate fi împiedicat de pozițiile personale și, mai ales, de operatorii care nu țin cont de decizii”.

Tags: CorleoneNicolò NicolosiPalermovaccin
Categorii: Diaspora