X

Primele eşaloane cu militari şi echipamente au început să sosească în Belarus din Rusia pentru pregătirea exerciţiilor militare ‘Zapad-2021’

Primele eşaloane cu militari şi echipamente au început să sosească miercuri în Belarus din Rusia pentru pregătirea exerciţiilor militare strategice “Zapad-2021” (Vest-2021), informează Ministerul belarus al Apărării pe site-ul său oficial, citat de Interfax şi Gordon.com, potrivit agerpres.  

Tema anunţată a acestor manevre, care ar urma să înceapă în septembrie, este “Utilizarea grupurilor de trupe în scopul asigurării securităţii militare a Uniunii statale” Rusia-Belarus.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Exerciţiile “Zapad-2021” sunt preconizate pentru 10-16 septembrie şi ar urma să se desfăşoare în centre de antrenament din Rusia şi Belarus.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat la începutul lunii iunie că acestea vor fi principalele manevre în cadrul antrenamentelor din acest an în armata rusă. Manevrele vor fi precedate de o serie de exerciţii speciale, potrivit Interfax.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

Tags: belarusrusiaSerghei ŞoiguZapad-2021
Categorii: Diaspora