Primele vaccinuri anti-COVID au ajuns și la Idlib

Publicat:

La Idlib, regiune din nord-vestul Siriei controlată de jihadişti şi rebeli, sunt aşteptate miercuri primele doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19 în cadrul programului de vaccinare Covax, a declarat pentru AFP un responsabil al ONU, potrivit agerpres.

Circa 53.800 de doze de vaccin urmează să sosească în această regiune – care înglobează bastionul Idlib şi împrejurimile sale – a precizat Mahmoud Daher, un responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu sediul la Gaziantep, oraş turc situat în apropierea frontierei cu Siria.


Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Într-o ţară fracturată de război, acesta este primul transport de vaccinuri în cadrul programului Covax, mecanism care vizează garantarea unui acces echitabil la cele 19 vaccinuri anti-COVID-19 disponibile pe plan mondial.

‘Odată cu sosirea vaccinurilor, suntem pregătiţi să începem imunizarea grupurilor prioritare, cu ajutorul partenerilor noştri responsabili de aplicarea’ programului, a indicat Daher.

Prioritate va avea personalul medical şi lucrătorii din prima linie a luptei împotriva COVID-19. ‘Apoi cei de 60 de ani şi peste, iar apoi persoanele cu boli cronice între 18-59 de ani’, a spus el.

Aproape jumătate din provincia Idlib se află în continuare sub controlul jihadiştilor din Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a Al Qaida, în timp ce grupuri de rebeli sirieni pro-Ankara sunt concentraţi în apropiere de frontiera cu Turcia.

Aceste zone urmează să primească circa 224.000 de doze de vaccin într-o primă etapă, potrivit unui anunţ făcut la sfârşitul lunii martie de OMS.

‘Obiectivul nostru este de a vaccina 20% din populaţie până la sfârşitul anului 2021’ în toată Siria, conform sursei citate.

Campania de vaccinare va fi lansată la începutul lunii mai şi va dura trei săptămâni, a declarat Imad Zahran, un responsabil pentru comunicare al autorităţilor sanitare din Idlib.

Circa 4 milioane de persoane trăiesc în nord-vestul Siriei, potrivit ONU. În această regiune au fost înregistrate peste 21.000 de cazuri de COVID-19, între care 641 de decese.

Autorităţile locale şi-au înscris zonele în programul Covax, în timp ce regimul preşedintelui Bashar al-Assad a fost acuzat adeseori de obstrucţionarea accesului la îngrijiri medicale.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Siria s-a alăturat Covax şi se aşteaptă să primească 912.000 de doze de AstraZeneca pentru zonele guvernamentale şi cele din nord-estul ţării (aflate sub control kurd), potrivit ONU.

De fapt, autorităţile de la Damasc au lansat deja la sfârşitul lunii februarie primele vaccinări pentru personalul medical, datorită dozelor trimise de o ‘ţară prietenă’.

Iniţiativa Covax reprezintă un parteneriat public-privat între OMS, Alianţa vaccinului (Gavi) şi Cepi (Coaliţia pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariţiei unei epidemii).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.