O femeie din Kent a trăit crezând că nu va putea avea copii. Născută cu un diagnostic care presupune un uter subdezvoltat sau absent, ea a devenit prima mamă din Marea Britanie care a născut după un transplant de uter primit de la un donator decedat.
Fiul ei s-a născut în decembrie și la acel moment cântărea peste trei kilograme, relatează metro.co.uk.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
„Este pur și simplu un miracol. Niciodată nu m-am gândit că acest lucru ar fi posibil”, a spus femeia.
Ea a aflat când avea 16 ani că are un diagnostic care presupune un uter subdezvoltat sau absent.
Când l-a întâlnit pe partenerul ei, aceasta i-a spus imediat despre situația în care se află.
Inițial, planul lor era să apeleze la o mamă surogat, dar ulterior s-au înscris în programul de transplant de uter.
După câțiva ani, femeia a primit vestea că va fi eligibilă pentru transplant. În 2024, aceasta s-a operat. Apoi au urmat tratamente de fertilitate.
În ziua în care a aflat că este însărcinată, femeia s-a simțit „cea mai norocoasă fată din lume”.
Băiețelul a fost născut prin cezariană, iar experiența a fost „ireală” pentru ambii părinți.
„Îmi amintesc că m-am trezit și am văzut fața lui micuță cu suzeta în gură și simțeam că trebuie să mă trezesc dintr-un vis. A fost incredibil”, povestește femeia. Soțul ei a descris momentul ca fiind un miracol.
Cuplul ia în calcul posibilitatea aducerii pe lume a unui al doilea copil.
Femeia a mai declarat că este extrem de fericită și-i mulțumește profund donatorului și familiei acesteia.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
„Nu există cuvinte suficiente să mulțumesc donatorului meu și familiei ei”, spune ea.
Ea a mai precizat că se va asigura că copilul ei va ști despre „miracolul” care l-a adus pe lume.
Până în prezent, aproximativ 25-30 de bebeluși s-au născut în lume din donații de uter de la donatori decedați, Hugo fiind primul din Regatul Unit.
Mai mult de două treimi dintre transplanturi au implicat donatori în viață, iar o treime donatori decedați, care au fost întrebați în mod special de familiile lor.












