Primul clopoţel a răsunat astăzi în peste 1000 de şcoli

Publicat:

Primul clopoţel a răsunat astăzi în peste 1000 de şcoli

Emoţii mari pentru mai mulți elevi şi părinţi din țară. După vacanța mare, astăzi, în 1.059 de școli va răsuna primul sunet de clopoțel. Dacă în 2023, profesorii au povestit copiilor despre „Moldova Europeană”, în acest an, prima lecție va avea genericul „Împreună pentru pace”.

Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice, diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei.


Citeşte şi: Laura Codruța Kovesi vine astăzi la Chișinău – Stiripesurse.md

Anterior, Ministerul Educației a anunțat că ziua în care va începe anul școlar, duminică – 1 septembrie sau luni, 2 septembrie, va fi decisă de administrația fiecărei școli, împreună cu părinții copiilor, așa cum 1 septembrie a fost duminică.

Astfel, ieri, în 108 instituții de învățământ din țară a avut loc careul solemn.

Noul an școlar a început, ca și în anii precedenți, cu deficit de cadre didactice. Cea mai mare criză de profesori se atestă în municipiul Chișinău. Ce-i drept, Ministerul Educației se bucură că, în acest an, a reușit să angajeze ceva mai mulți tineri – în jur de 400, cu doar 15 la sută mai mulți față de anul trecut. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a lăudat că poate influenţa procurori şi judecători din Chişinău, iar acum a ajuns în boxa acuzaţilor

S-a lăudat că poate influenţa procurori şi judecători din Chişinău, iar acum a ajuns în boxa acuzaţilor Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a...

Sechestre pe bunuri în valoare de circa 6,5 milioane de lei și rețineri în dosare de corupție aplicate de CNA

Sechestre pe bunuri în valoare de circa 6,5 milioane de lei și rețineri în dosare de corupție aplicate de CNA Centrul Național Anticorupție raportează reținerea...

„Moldovagaz” anunţă noul preţ de achiziţie al gazelor naturale

„Moldovagaz” anunţă noul preţ de achiziţie al gazelor naturale În conformitate cu condițiile contractuale de vânzare – cumpărare a gazelor naturale dintre SA „Energocom” și...

Şeful diplomaţiei pleacă la un Forum în Slovenia

Şeful diplomaţiei pleacă la un Forum în Slovenia Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va participa la cea de-a 19-a ediție a Forumului Strategic de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.