Primul deces provocat de COVID-19 în Belarus, dar preşedintele Lukaşenko le recomandă oamenilor să continue să muncească

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşeno a anunţat marţi că un pacient testat pozitiv pentru COVID-19 a murit, primul deces de virus confirmat în ţară, dar în acelaşi timp le-a recomandat oamenilor să continue să muncească pentru a întări economia în lupta cu noul coronavirus, a relatat agenţia de presă de stat BelTA, preluată de dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Belarus a confirmat luni 152 de cazuri de COVID-19.

“Oamenii vor muri mai mult din cauza şomajului şi a foametei decât de coronavirus”, a declarat Lukaşenko la o reuniune în capitala Minsk, potrivit comentariilor publicate de biroul său.

Citește și : Cehia pune la punct un sistem informatic pentru limitarea pandemiei de COVID-19

Lukaşenko conduce această fostă republică sovietică din Europa de Est de un sfert de secol şi doreşte să fie reales pentru un al şaselea mandat ca preşedinte în câteva luni.

El a spus că nu este necesară amânarea alegerilor din august.

“Cea mai mare problemă este economia”, a declarat el. “Trebuie să lucrăm şi să scăpăm din această criză”, a adăugat preşedintele belarus.

Economia globală suferă din cauza reducerii comerţului pe fondul pandemiei de coronavirus, în timp ce măsurile de carantină în ţări din întreaga lume ţin forţa de muncă acasă.

Între timp, cel mai apropiat aliat al Belarusului, Rusia vecină, a acţionat spre declararea stării de urgenţă, cu măsuri de izolare şi carantină impuse în prezent în aproximativ jumătate din regiunile ruse.

În timp ce numărul de cazuri de coronavirus raportate în Rusia a crescut la peste 2.300 în ultimele săptămâni, doar aproximativ 150 de cazuri au fost anunţate în Belarus.

Citește și : Suedia intensifică testarea la nivel naţional

Guvernul belarus a declarat luni că a efectuat aproximativ 30.000 de teste de coronavirus.

Anterior, Lukaşenko a denunţat îngrijorarea legată de coronavirus ca o “psihoză”.

La un meci de hochei desfăşurat weekendul trecut, el a spus încrezător: “Nu există virusuri aici. Este ca un frigider (patinoarul). Cel mai bun lucru pentru sănătate”, potrivit BelTA

This post was last modified on 31/03/2020 17:27 17:27

Tags: Aleksandr Lukaşenocoronaviruscovid-19europaminsk
Categorii: Diaspora