Primul demers colectiv în Franţa împotriva ‘controlului discriminatoriu al identităţii’

Publicat:

Miercuri a început în Franţa primul demers colectiv împotriva “controlului discriminatoriu al identităţii”, semnalează AFP. Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Amnesty International şi Human Rights Watch, au notificat statul francez să ia măsuri în acest sens, în caz contrar urmând ca guvernul să fie dat în judecată, potrivit agerpres.

Procedura de notificare oficială, prevăzută într-o lege din 2016, are loc după mai multe evenimente care au implicat violenţe ale poliţei şi acuzaţii de rasism.


Citește și : FBI nu ştie nici acum unde este laptopul lui Nancy Pelosi FURAT din Capitoliu

În cel mai notoriu caz de acest gen din ultima vreme, producătorul muzical de culoare Michel Zecler a fost bătut, la sfârşitul lui noiembrie anul trecut. Atunci, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că se va organiza la Ministerul de Interne o reuniune naţională pentru problemele poliţiei; aceasta urmează să înceapă chiar luni.

La începutul lui decembrie, Macron a recunoscut pe portalul media online Brut că “astăzi, cine are altă culoare a pielii decât albă, este mult mai controlat”.

Notificarea din partea grupului de ONG-uri îi vizează direct pe premierul Jean Castex, pe ministrul de interne Gerald Darmanin şi pe ministrul justiţiei, Eric Dupond-Moretti. Aceştia au la dispoziţie patru luni pentru a răspunde la solicitările celor şase organizaţii semnatare, care cer în primul rând modificarea codului de procedură penală.

Apărătorii drepturilor omului doresc ca procedurile legale “să interzică explicit discriminarea la controlul identităţii” şi să se creeze “un mecanism de reclamaţie eficient şi independent”.

Dacă la finalul perioadei de notificare asociaţiile consideră că nu li s-a dat satisfacţie, se pot adresa instanţei, care poate ordona guvernului măsuri practice pentru încetarea discriminări, a explicat un avocat.

Conform unui studiu realizat în 2009 la Paris de Open Society Justice Initiative (Iniţiativa pentru Justiţie a Societăţii Deschise) şi de Centrul Naţional pentru Cercetarea Ştiinţifică (CNRS), în Franţa, persoanele percepute ca “negri” sau “arabi” sunt controlate de şase, respectiv de opt ori mai des decât cele percepute ca “albe”.

În noiembrie 2016, Curtea de Casaţie a condamnat definitiv statul francez, pentru prima dată, pentru controlul identităţii “după fizionomie”.

Citește și : Fostul bodyguard al lui Macron este acuzat pentru paşapoartele sale diplomatice şi de serviciu

În ianuarie 2017, un raport al instituţiei Apărătorului Drepturilor a conchis că “un tânăr perceput ca negru sau arab (…) are şanse de 20 de ori mai mari” de a fi controlat, faţă de restul populaţiei.

Sindicatele poliţiştilor resping acuzaţiile de rasism: “Poliţia nu îşi alege delincvenţii”, a declarat secretarul general al Synergie-Officiers, Patrice Ribeiro. Alternative Police acuză chiar “o manevră politică şi dogmatică a acestor organizaţii, binecunoscute pentru poziţiile lor împotriva poliţiştilor”; sindicatul respectiv recunoaşte că există “comportamente individuale inacceptabile”, dar numai “marginal şi într-un mod foarte minoritar”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.