Primul lot de șine pentru renovarea căilor ferate a ajuns în Moldova

Primul lot de șine pentru renovarea căilor ferate a ajuns în Moldova

Primul lot de șine pentru renovarea căilor ferate din Moldova a ajuns în țară, anunță administrația Î.S. „Calea ferată din Moldova”.

Citește și: Recean anunță cine va ocupa funcția de șef la Finanțe

Materia primă vine din Kazahstan și a ajuns în portul Giurgiulești pe 28 iulie, anunță factorii responsabili din cadrul întreprinderii. Lucrările, ce urmează a fi efectuate de compania kazahă „Temirzhol Zhondeu”, includ măsuri de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungime totală de 233 de km, pentru creșterea capacității de transport feroviar, reducerea timpului de călătorie și alinierea caracteristicilor infrastructurii feroviare a Moldovei la standardele și reglementările europene existente.

Proiectul de restructurare a căilor ferate din Moldova, în sumă de peste 150 mln de euro, care vizează îmbunătățirea infrastructurii feroviare și modernizarea materialului rulant pentru a permite Căii Ferate să sporească eficiența și siguranța serviciilor feroviare de-a lungul coridorului de cale ferată de Sud Moldova, este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană.

This post was last modified on 30/07/2024 16:29 16:29

Tags: Calea Ferată din MoldovaCFMșine Moldova
Știrile zilei