X

Primul raport de implementare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, adoptat de Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat joi, cu o largă majoritate, raportul de implementare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care i-a avut drept coraportori pe eurodeputaţii români Siegfried Mureşan (PPE) şi Dragoş Pâslaru (Renew) şi pe spaniolul Eider Gardiazabal Rubial (S&D), transmite agerpres.

Raportul a fost adoptat de Parlamentul European cu 420 de voturi pentru, 90 împotrivă şi 83 de abţineri.

Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

În cadrul dezbaterii de miercuri seară din Plenul PE, Siegfried Mureşan a declarat că “acum, după un an, avem 25 de planuri naţionale adoptate din 27 posibile, iar mecanismul a început să producă rezultate”.

Mureşan a apreciat că acest instrument are deja efecte pozitive asupra economiei Uniunii Europene. “Impactul pozitiv ale mecanismului se va resimţi şi mai mult cu cât vom înainta cu implementarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă. Tocmai de aceea, cerem Comisiei Europene şi ţărilor membre accelerarea reformelor şi investiţiilor finanţate din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă”, a pledat el.

În acelaşi timp, a observat eurodeputatul PNL, “avem încă peste 200 de miliarde de euro din componenta de împrumuturi alocată acestui mecanism care nu au fost solicitate de ţările membre”.

Din acest motiv, a argument el, “susţinem ca aceşti bani să fie folosiţi pentru a creşte independenţa şi siguranţa energetică a Uniunii Europene, prin investiţii în infrastructura energetică transfrontalieră”.

“Suntem de acord, în acest sens, cu propunerea de modificare a legislaţiei mecanismului, înaintată de Comisia Europeană în contextul iniţiativei REPowerEU. Concret, prin această modificare legislativă, ţările membre, inclusiv România, vor putea folosi fondurile din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă mai eficient pentru investiţii în infrastructura energetică şi tranziţia spre o economie verde”, a mai spus Siegfried Mureşan în plenul PE.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

El a mai subliniat că legislaţia europeană prevede clar ca fondurile alocate statelor membre prin Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă să fie corelate de respectarea principiilor privind statul de drept.

“Tocmai de aceea, în raportul pe care îl adoptăm astăzi, cerem Comisiei să monitorizeze respectarea statului de drept în ţările membre pe toată perioada implementării PNRR-urilor, nu doar la adoptarea lor. Legislaţia europeană trebuie aplicată tuturor şi nu trebuie să acceptăm ca vreun guvern sau politician din Europa să beneficieze de fonduri europene în timp ce încalcă statul de drept”, a pledat Siegfried Mureşan.

Tags: comisia europeanaDragoş Pâslaru (Renew)Eider Gardiazabal Rubial (S&D)Mecanismul de redresare şi rezilienţă (RRF)Mecanismul European de Redresare şi RezilienţăParlamentul EuropeanREPowerEUSiegfried Mureşan (PPE)
Categorii: Știrile zilei