X

Primul raport de monitorizare: Majoritatea posturilor de televiziune reflectă neutru campania electorală

Primul raport de monitorizare: Majoritatea posturilor de televiziune reflectă neutru campania electorală

Majoritatea dintre cele zece posturi de televiziune monitorizate reflectă neutru campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, chiar dacă au fost fixate și atitudini mai preferențiale în raport cu unii candidați. Constatările se regăsesc în primul raport de monitorizare prezentat de către Centrul pentru Jurnalism Independent, pentru perioada 20-26 septembrie.

Într-o conferință de presă la IPN, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a precizat că sunt monitorizate posturile TV: Cinema 1, Exclusiv TV, GRT, Jurnal TV, Moldova 1, N 4, TVC 21, TVR Moldova, Pro TV și TV8, potrivit voceabasarabiei.md.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

La Cinema 1 tonalitatea în știri în raport cu majoritatea candidaților a fost neutră și uneori pozitivă. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au avut apariții pozitive, dar și negative, în special în emisiuni. Ion Chicu, printre candidați, dar și Vladimir Voronin, care nu participă la prezidențiale, au avut cel mai mare timp de intervenție directă în emisiuni.

Materialele puse pe post de către Exclusiv TV au reflectat neutru protagoniștii, uneori cu tonalitate pozitivă. Alexandr Stoianoglo și Maia Sandu au avut cel mai mare număr de apariții în context pozitiv. Maia Sandu a fost menționată și în context negativ. Reflectarea administrației publice centrale a fost atât pozitivă, cât și negativă și neutră.

GRT (Găgăuziya Radio Televizionul) a reflectat sumar campania în știri, subiectele electorale fiind mai mult abordate în emisiuni prezentate din perspectivă critică. Maia Sandu a fost reflectată atât neutru, cât și negativ. Administrația publică centrală și partidul de guvernământ au apărut în lumină neutră și negativă.

Jurnal TV a oferit acces în știri majorității candidaților electorali înregistrați. Tonalitatea a fost în mare parte neutră pentru candidați și partide. Maia Sandu și Andrei Năstase au avut câte o apariție în lumină pozitivă.

Postul public de televiziune Moldova 1 a oferit acces în știri majorității candidaților electorali înregistrați, tonalitatea reflectării a fost în mare parte neutră. Maia Sandu a avut cele mai multe apariții și mențiuni în lumină neutră, fiind avantajată și prin apariții pozitive privind activitatea instituțiilor statului.

La N4 Maia Sandu a avut tonalitate pozitivă în știri, dar și apariții în lumină negativă. Alexandr Stoianoglo a avut apariții în lumină pozitivă în cadrul unor emisiuni.

Pro TV Chișinău a oferit acces relativ egal în știri tuturor candidaților, care au fost prezentați preponderent în lumină neutră, dar și negativă. Cele mai multe apariții în lumină negativă îi revin Victoriei Furtună și lui Ion Chicu. Partidele politice au fost reflectate în mare parte neutru.

TV8 a reflectat echilibrat campania electorală. Renato Usatîi și Vasile Tarlev au avut apariții în lumină pozitivă. Igor Munteanu, care nu a ajuns pe lista candidaților la prezidențiale, a avut o apariție în lumină negativă.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

TVC 21 a reflectat sumar campania în buletine scurte și emisiuni. Irina Vlah, Vasile Tarlev și Andrei Năstase au apărut în lumină pozitivă. Maia Sandu a apărut în lumină negativă, la fel și administrația publică centrală și PAS. Alexandr Stoianoglo nu a fost menționat sau reflectat deloc.

TVR Moldova a oferit acces majorității candidaților electorali înregistrați. Tonalitatea a fost în mare parte neutră. Victoria Furtună și Alexandr Stoianoglo au avut apariții și în context negativ. Maia Sandu a avut apariții pozitive, fiind avantajată și de tonalitatea pozitivă a materialelor despre activitatea guvernului.

Monitorizarea va continua și în următoarele săptămâni.

Tags: campania electoralămonitorizareteleviziune
Cultură și Media