X

Primul suspect identificat de autorităţile ucrainene ca participant la atrocităţile din Bucea spune că nu activează în armata rusă: ‘Aţi înnebunit cumva?’

Cetăţeanul Serghei Koloţei, identificat de autorităţile ucrainene drept unul dintre posibilii autori ai crimelor de război din Bucea, o suburbie a Kievului, a negat luni că ar fi fost implicat în atrocităţile din această localitate atribuite forţelor ruse în cursul invaziei în Ucraina şi a dat asigurări că nu activează în cadrul armatei ruse, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Eu nu activez în Garda Naţională rusă, aţi înnebunit cumva?”, a declarat bărbatul pe canalul de Telegram ”Mozhem obiasnit”, apărut ca urmare a proiectului de investigaţie ”Open Media”, blocat de Rusia anul trecut.

Citeşte şi: Rusia vrea să anexeze noi teritorii ucrainene – Black News

Potrivit procuraturii ucrainene, Koloţei este comandantul unei unităţi a Gărzii Naţionale Ruse, Rosgvardia, şi este bănuit că ar fi ucis patru bărbaţi neînarmaţi şi ar fi torturat un civil.

Kievul a explicat că suspectul a fost filmat de camerele de securitate în timp ce trimitea bunuri furate către oraşul Ulianovsk, din vestul Rusiei.

Imaginile filmate după ce armata rusă a abandonat Bucea au făcut înconjurul lumii, cadavrele a zeci de civili, mulţi dintre ei cu mâinile legate la spate, zăcând pe străzi zile şi săptămâni la rând.

Koloţei le-a declarat jurnaliştilor ruşi că trăieşte în Belarus, nu are cetăţenie rusă şi că de ani buni nu a mai fost în Ucraina. Belarusul a confirmat în schimb că s-a aflat, într-adevăr, în biroul unei companii de coletărie unde a fost înregistrat de camerele de securitate, dar a insistat că nu are nicio legătură cu militarii care se aflau şi ei acolo.

”Este un oficiu poştal unde oricine poate trimite un pachet cui vrea şi unde vrea”, a insistat el.

Citeşte şi: Zelenski acuză Rusia că a UITAT lecţiile celui de-al doilea război mondial – Black News

După dezvăluirea identităţii primului suspect în atrocităţile de la Bucea, site-ul independent belarus Zerkalo, apărut după suprimarea cunoscutului portal Tut.by, a discutat cu numeroşi prieteni şi cu rude ale lui Koloţei. Zerkalo scrie că bărbatul care apare în imaginile ucrainenilor este într-adevăr Koloţei, originar din oraşul belarus Mazir, aflat la o oră distanţă de frontiera ucraineană.

Koloţei are 35 de ani şi a trăit toată viaţa în acest oraş, unde lucrează ca inginer într-o fabrică, scrie Zerkalo. Pe toată durata campaniei militare ruse în Ucraina, Koloţei s-a aflat tot timpul în oraşul natal, au declarat mai mulţi martori, care le-au spus jurnaliştilor că-l vedeau mereu când se ducea la serviciu sau când ieşea la plimbare cu fiul său. Potrivit cercului de apropiaţi ai lui Koloţei, belarusul nu a activat niciodată în armată, nici în cea rusă, nici în cea belarusă, şi nici nu are relaţii cu organele de securitate ale celor două state.

Tags: BuceaGarda NaţionalăMazirMozhem obiasnitOpen MediarusiaSerghei Koloţeiucraina
Categorii: Război in Ucraina