Primul zbor cu echipaj uman al capsulei Starliner ar putea avea loc în iulie, speră NASA şi Boeing

Publicat:

Lansarea primului zbor cu echipaj uman al capsulei Boeing Starliner către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) ar urma să aibă loc în luna iulie, după mai multe amânări, au anunţat miercuri gigantul aeronautic american şi agenţia spaţială NASA, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Misiunea CST-100 Starliner nu va avea loc înainte de 21 iulie, au afirmat responsabili din cadrul ambelor entităţi.


Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

“Am discutat şi am decis că cea mai bună tentativă de lansare nu avea loc până la 21 iulie” pentru zborul test cu echipaj uman, a declarat presei Steve Stich, coordonatorul programului comercial al NASA pentru zboruri spaţiale cu echipaj uman.

Agenţia spaţială americană intenţionează să dispună de un al doilea mijloc de transport către ISS pentru astronauţii săi, pe lângă capsula SpaceX operaţională în prezent.

Însă, Boeing a suferit o serie de eşecuri care i-au întârziat semnificativ programul, printre acestea numărându-se un zbor de test ratat în 2019. Compania a reuşit în cele din urmă în mai 2022 să ajungă pentru prima dată la ISS – fără echipaj la bord.

Boeing a sperat apoi să poată efectua primul său zbor cu echipaj în 2022, însă acesta a fost amânat mai întâi în februarie 2023, apoi în aprilie.

“Suntem destul de încrezători în acea dată” de 21 iulie, a declarat Mark Nappi, coordonatorul programul Starliner la Boeing.

Potrivit lui Steve Stich, este nevoie de mai mult timp pentru certificarea sistemului de paraşute conceput pentru aducerea în siguranţă a astronauţilor şi a capsulei pe Pământ. Un test efectuat la sol al paraşutelor urmează să fie efectuat în mai.

Capsula Starliner va transporta doi astronauţi NASA, Barry Wilmore şi Sunita Williams, la bordul ISS unde ar urma să stea cel puţin opt zile.

Lansarea va avea loc cu ajutorul unei rachete Atlas V (fabricată de consorţiul United Launch Alliance) de la baza din Cape Canaveral, Florida.

Dacă misiunea va avea succes, capsula Boeing va putea, în sfârşit, să fie certificată şi să îşi înceapă zborurile operaţionale, la o dată care nu a fost încă stabilită.

NASA a semnat contracte cu preţ fix atât cu SpaceX (2,6 miliarde de dolari) cât şi cu Boeing (4,2 miliarde de dolari) în 2014.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

Folosind două companii, agenţia spaţială doreşte să îşi diversifice opţiunile, pentru a nu mai risca niciodată să rămână fără mijloace de transport americane, aşa cum s-a întâmplat după sistarea programului de transport al astronauţilor săi către ISS. Până la SpaceX, NASA a fost nevoită să plătească pentru locurile ocupate de astronauţii americani în navetele ruseşti Soiuz.

Compania lui Elon Musk, care este încă un nou-venit în industria aerospaţială în comparaţie cu Boeing, a transportat deja 18 astronauţi către ISS cu propria sa capsulă, Dragon, precum şi patru pasageri privaţi într-o misiune de turism spaţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Maia Sandu i-a premiat pe elevii care au luat BAC-ul cu 10

Maia Sandu i-a premiat pe elevii care au luat BAC-ul cu 10 Absolvenții care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat au fost premiați...

Comisia Europeană îşi trimite o delegaţie la Chișinău

Comisia Europeană îşi trimite o delegaţie la Chișinău În perioada 10-11 iulie, la Chișinău va veni o delegație a Comisiei Europene pentru prima rundă de...

Funcționarii moldoveni implicați în procesul de integrare europeană vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență

Funcționarii moldoveni implicați în procesul de integrare europeană vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență Funcționarii moldoveni vor fi detașați la...

Rishi Sunak demisionează de la şefia Partidului Conservator

Rishi Sunak demisionează de la şefia Partidului Conservator Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat vineri că va demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.