X

Principalale partide nord-irlandeze îşi menţin poziţiile divergente în privinţa frontierei irlandeze în negocierile pentru Brexit

Principalele două partide nord-irlandeze au exprimat din nou poziţii diametral opuse în privinţa frontierei irlandeze, principalul punct de divergenţă în negocierile pentru Brexit, după refuzul premierului britanic Theresa May de a fi creat un statut aparte pentru Irlanda de Nord, transmite sâmbătă AFP, conform agerpres.

Theresa May a declarat vineri că menţinerea ‘planului de la Chequers’, ce prevede păstrarea unei relaţii economice strânse cu UE prin crearea unei zone de liber-schimb pentru bunurile industriale şi produsele agricole, rămâne cea mai bună soluţie.

Citește și : SUA: Trei bebeluşi au fost înjunghiaţi la o grădiniţă din New York

Propunerea, consideră ea, trebuie să permită şi menţinerea schimburilor economice fără crearea unei ‘frontiere fizice’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Respingerea acestui plan de către Uniunea Europeană revine însă, în fapt, la aplicarea soluţiei zise a ‘plasei de siguranţă’, convenită în decembrie pentru deblocarea negocierilor.

Această opţiune, denumită ‘backstop’ în engleză, constă în garantarea unei alinieri de reglementare a Irlandei de Nord la UE în lipsa unui acord şi ar intra în vigoare în absenţa unei soluţii mai bine. Premierul May consideră însă că aceasta ar aduce atingere integrităţii teritoriale a Marii Britanii prin crearea de statute diferite pentru Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit după Brexit.

‘Încă din prima zi, linia noastră roşie în aceste negocieri este aceea că nu poate exista frontieră între Irlanda de Nord şi Marea Britanie’, a reacţionat şefa Partidului Unionist Democrat (DUP), Arlene Foster, aliată a Theresei May în parlamentul de la Londra.

‘Accentul pus de UE pe frontiera între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda este deplasat’, a apreciat ea, într-un comunicat.

Citește și : Mike Pompeo doreşte un nou summit între Donald Trump şi Kim Jong Un „în viitorul nu prea îndepărtat”

În schimb, partidul Sinn Fein, favorabil unificării insulei Irlanda, este pentru ‘plasa de siguranţă’ propusă de UE. ‘Nu poate exista un acord de retragere fără un backstop pentru Nord’, a subliniat purtătorul de cuvânt David Cullinane. ‘Este o linie roşie şi nu poate deveni o monedă de schimb în săptămânile şi lunile viitoare’, a adăugat el.

Vineri, Theresa May a lăsat totuşi să se înţeleagă că ar putea fi introduse bariere reglementare între Irlanda de Nord şi restul ţării dacă executivul şi legislativul nord-irlandeze vor fi de acord. Eventualitatea este însă puţin probabilă în această provincie unde principalele două partide nu reuşesc să se pună de acord de doi ani pentru formarea unui guvern, notează AFP.

Tags: brexitirlanda de nordRepublica IrlandaTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora