X

Principalele grupări islamiste marocane resping planul Guvernului de a normaliza relaţiile cu Israelul

Principalele grupări islamiste marocane resping planul Guvernului de a normaliza relaţiile cu Israelul, după o înţelegere mediată de Statele Unite , scrie news.ro

Mişcarea de Unitate şi Reformă, ramură religioasă a partidului PJD, aflat la putere, a transmis într-un comunicat, sâmbătă, că acţiunea este „deplorabilă” şi a denunţat „toate încercările pentru normalizare şi infiltrarea sionistă”, citează The Guardian.

Citește și : Pfizer și Moderna vor avea venituri de 32 miliarde de dolari din vaccinul anti-Covid doar în 2021

PJD a avut un punct de vedere nuanţat. Partidul a aprobat acţiunile de sprijin ale regelui Mohammed VI pentru cauza palestiniană în timp ce a reiterat „poziţia fermă împotriva ocupaţiei sioniste”.

Spre deosebire de partenerii din coaliţia guvernamentală, care au susţinut acordul, PJD a reacţionat după două zile de când au apărut neînţelegeri între liderii formaţiunii, potrivit unei surse.

Maroc a devenit săptămâna aceasta a patra naţiune arabă care a anunţat, începând din luna august, o înţelegere negociată de SUA pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul, după Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Sudan.

Un element cheie al înţelegerii mediate de Donald Trump a fost ca SUA să recunoască revendicarea Marocului privind suveranitatea în Sahara de Vest, teritoriu neautonom. Disputa veche de decenii a învrăjbit Marocul împotriva Polisario Front, care e susţinut de Algeria şi care caută să înfiinţeze un stat independent.

Regele Mohammed VI are ultimul cuvânt în deciziile diplomatice majore.

Citește și : Emmanuel Macron se întâlneşte luni la Palatul Elysée cu Charles Michel, Ursula von der Leyen și Pedro Sanchez

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus că birourile de legătură dintre cele două state vor fi redeschise în Tel Aviv şi Rabat, pe care Marocul îl închisese în 2000, şi că relaţiile diplomatice vor fi stabilite „pe cât de rapid posibil”.

Comunitatea evreiască din Maroc are 3.000 de membri şi este cea mai mare din Africa de Nord.

Tags: BahrainEmiratele Arabe UniteisraelPJDStatele Unite
Categorii: Sinteze