X

Principalele grupuri europene de telecomunicaţii sprijină revizuirea politicii de concurenţă a Comisiei Europene

Principalele grupuri europene de telecomunicaţii au cerut luni Bruxelles-ului să încurajeze consolidarea în Uniunea Europeană pentru a face faţă concurenţei din China şi America, transmit AFP şi Financial Times, scrie agerpres.

În ziua întâlnirii lor cu comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, şefii companiilor de telecomunicaţii au făcut apel la UE să “soluţioneze în mod activ fragmentarea pieţei telecomunicaţiilor din Europa”.

Citește și : Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia cere investigarea premierului maltez Joseph Muscat

Sectorul telecomunicaţiilor este inclus în noul plan al Comisiei Europene de creare a unor campioni industriali şi de revizuire a politicii de concurenţă.

Într-o scrisoare semnată de şefii marilor grupuri europene de telecomunicaţii, aceştia îşi declară sprijinul pentru o decizie prin care Europa să aibă “o politică industrială pentru a deveni lider în sectorul digital”, ceea ce ar ajuta sectorul în lupta sa cu marile companii tehnologice din SUA.

Directorii firmelor de telecomunicaţii susţin că vor să lucreze cu Comisia Europeană pentru “a transforma ambiţia în realitate”.

“Aceasta necesită reglementări stabile şi sustenabile pe plan intern, dar şi reglementări corecte şi echilibrate pentru a concura cu jucătorii globali”, se arată în scrisoarea semnată de şefii Vodafone, Liberty Global, Deutsche Telekom, Orange, BT, KPN, Telecom Italia, Telefonica şi alte opt companii mai mici care fac parte din European Telecoms Network Operators (ETNO).

Stephen Howard, analist în domeniul telecomunicaţiilor la HSBC, apreciază că dezbaterea în jurul politicii de concurenţă din Europa a fost determinată de “fantoma Alstom-Siemens”, tranzacţia industrială franco-germană blocată de Vestager în februarie.

Citește și : Pompeo denunţă continuarea audierilor în Congres în timp ce Trump efectuează deplasări externe

Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă – fost director al France Telecom – a indicat că politicile de concurenţă trebuie adaptate deoarece companiile din Europa se luptă cu rivalele din SUA şi China.

Vodafone, Liberty Global, Deutsche Telekom şi Orange (fostul France Telecom) au o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Tags: americabruxellesChinaeuropaUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora