Principalii opozanţi ruşi aflaţi în detenţie anunţă o grevă a foamei de o zi, pe 30 octombrie

Publicat:

Principalii opozanţi ruşi aflaţi în detenţie, printre care Aleksei Navalnîi, au anunţat joi că vor intra într-o grevă a foamei simbolică de o zi, pe 30 octombrie, pentru a atrage atenţia asupra sorţii lor şi a condiţiilor lor de detenţie, în plină represiune în Rusia, informează AFP.

“Îi îndemnăm pe toţi deţinuţii politici şi pe cei care vor să-şi exprime susţinerea, să se ralieze acestei acţiuni şi să refuze să mănânce în acea zi”, au scris şase opozanţi ruşi într-o scrisoare comună difuzată pe reţelele sociale.


Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

Printre ei, carismaticul militant anticorupţie Aleksei Navalnîi, condamnat recent la 19 ani de închisoare, într-un nou dosar, opozantul de dată lungă al Kremlinului Vladimir Kara-Murza, care a primit o pedeapsă foarte aspră, de 25 ani detenţie, precum şi fostul deputat municipal moscovit Ilia Iaşin, condamnat la 8 ani de detenţie pentru că a denunţat crimele ruse în Ucraina.

Aceşti opozanţi de anvergură vor astfel să readucă la viaţă “ziua deţinutului politic”, pe care au înfiinţat-o disidenţi sovietici în anii 1970, în timpul Uniunii Sovietice. La acea dată, ziua viza să obţină recunoaşterea statutului de deţinut politic şi să ceară condiţii de detenţie mai bune.

“Dictatorii şi tiranii planetei nu obosesc să arate apropierea dintre ei. Ar fi corect ca deţinuţii politici din toate ţările să dea dovadă de solidaritate”, au mai subliniat opozanţii ruşi în scrisoare.

Rusia este de mai mulţi ani scena unei represiuni în creştere împotriva vocilor critice, represiune ce s-a accelerat puternic de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

Aproape toţi opozanţii de anvergură au fost plasaţi în detenţie sau forţaţi la exil şi mii de ruşi obişnuiţi au fost urmăriţi în justiţie pentru că şi-au manifestat dezacordul faţă de Kremlin, inclusiv pe reţelele sociale.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Potrivit principalei organizaţii ruse de apărare a drepturilor omului, Memorial, ea însăşi victima represiunii, în Federaţia Rusă sunt în prezent 604 deţinuţi politici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați Tribunalul...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Experții avertizează: ‘Se deschid porțile Iadului’ în Orientul Mijlociu

Experții avertizează: 'Se deschid porțile Iadului' în Orientul Mijlociu Experții se tem de un răspuns al Iranului după ce armata israeliană a anunțat moartea șefului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.