Principalul candidat la funcţia de premier în Cehia, pus sub acuzare pentru fraudă

Publicat:

Principalul candidat la funcţia de prim-ministru în Cehia la alegerile din această lună, Andrej Babis, lider al mişcării ANO, a anunţat luni că a fost pus oficial sub acuzare într-un caz de fraudă din urmă cu zece ani care a implicat o subvenţie de 2 milioane de euro din partea Uniunii Europene, relatează Reuters.

Babis a negat în mod repetat orice neregulă, spunând că ancheta este un complot al adversarilor, care ar dori să îl împiedice să ajungă la putere şi să taie legăturile de corupţie dintre actualii politicieni şi mediul de afaceri.


“Am primit o decizie privind punerea sub acuzare în acest pseudo-caz. Am atacat imediat în apel această decizie”, a precizat Babis într-un mesaj transmis prin intermediul purtătoarei sale de cuvânt.

Inculparea sa era de aşteptat după ce poliţia a cerut parlamentului în august ridicarea imunităţii parlamentare pentru Andrej Babis, care este totodată un afacerist miliardar, şi Jaroslav Faltynek, vicepreşedinte al ANO.

Parlamentul a votat în favoarea punerii lor sub acuzare la 6 septembrie.

Purtătoarea de cuvânt a ANO a spus că şi Faltynek, fost director în cadrul companiilor deţinute de Babis, a fost inculpat pentru fraudă. Şi el neagă orice neregulă.

Aproape sigur Babis ar urma să obţină un nou mandat de parlamentar la alegerile de la 20-21octombrie, ceea ce i-ar reînnoi imunitatea. Parlamentul va trebui apoi să voteze din nou pentru ridicarea acesteia pentru a permite ca ancheta să meargă mai departe.

Este de aşteptat ca ANO să obţină cele mai multe voturi la scrutin, dar nu şi o majoritate în parlament. Mai multe potenţiale partide de coaliţie au anunţat că nu se vor alătura unui guvern condus de Babis, din cauza investigaţiei împotriva acestuia.

Cazul implică o acuzaţie conform căreia Babis a ascuns în urmă cu zece ani faptul că el era proprietarul fermei şi centrului de conferinţe ‘Capi hnizdo’ (‘Cuibul berzei’), pentru ca această afacere să se califice pentru o subvenţie din partea Uniunii Europene care era destinată de fapt micilor întreprinderi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.