X

Principalul partid de opoziţie al Turciei va cere Curţii Constituţionale să anuleze controversata lege privind ‘dezinformarea’

Principalul partid de opoziţie al Turciei va înainta la Curtea Constituţională o cerere pentru anularea noii legi media care prevede plasarea în detenţie a persoanelor pentru “dezinformare” şi care, potrivit acestui partid, constituie un act de cenzură fără precedent, a anunţat marţi liderul său Kemal Kilicdaroglu, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Legea, propusă de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi de aliaţii săi naţionalişti, a fost aprobată joia trecută de Parlamentul Turciei şi publicată marţi în Monitorul Oficial al acestei ţări, completând astfel procesul legislativ.

Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, le-a spus parlamentarilor din partidul său în parlament că CHP îi va cere marţi Curţii Constituţionale să suspende implementarea celui mai controversat articol al acestei legi, articolul 29, ce prevede pedepse cu închisoarea.

După aceasta, CHP va cere Curţii Constituţionale să anuleze întreaga lege, care, potrivit guvernului, este menită să apere orice persoană de acuzaţii false făcute pe reţelele sociale şi să combată dezinformarea.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi aliaţii occidentali ai Turciei au atenţionat că referirea vagă din lege cu privire la “informaţia falsă sau înşelătoare” poate fi interpretată diferit de tribunale şi ar putea fi folosită pentru a-i pedepsi pe cei care critică guvernul.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

AKP a respins aceste critici şi a dat asigurări că se opune cenzurii, adăugând că legea este menită să apere orice persoană de acuzaţii false lansate pe reţelele de socializare.

Tags: AKPCurtea ConstitutionalaKemal KilicdarogluopozitieRecep Tayyip Erdogan
Categorii: Diaspora