Principalul partid indian de opoziţie a exclus din conducerea sa familia Gandhi

Publicat:

Principalul partid de opoziţie din India, Congresul (centru-stânga), a exclus din conducerea sa familia Gandhi pentru prima dată în 24 de ani, în special un fost ministru, în speranţa de a-şi opri declinul, relatează miercuri media locale, preluate de AFP, potrivit agerpres.

Fostul ministru Mallikarjun Kharge, în vârstă de 80 de ani, a fost ales de membrii partidului pentru a o înlocui pe Sonia Gandhi la preşedinţia acestei formaţiuni politice altădată puternice, care a contribuit la obţinerea independenţei Indiei în urmă cu 75 de ani.


Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în largul Alaskăi – Black News

Congresul a guvernat India timp de decenii după ce această fostă colonie britanică şi-a obţinut independenţa în 1947, însă astăzi nu mai este decât umbra partidului de altădată, discreditat şi zdrobit de greutatea electorală a Bharatiya Janata Party (BJP), formaţiunea premierului Narendra Modi.

Familia Gandhi nu este legată de simbolul independenţei Indiei, Mahatma Gandhi, ci descinde din primul premier al ţării, Jawaharlal Nehru.

Nehru era tatăl fostului premier Indira Gandhi, asasinată în 1984. Aceasta a fost mama lui Rajiv Gandhi, ucis de un kamikaze în 1991.

BJP a zdrobit Congresul la ultimele două alegeri, Modi ridiculizându-l pe Rahul Gandhi, fiul lui Rajiv şi al Soniei, prezentându-l ca un prinţ desuet şi un playboy.

După ultima înfrângere electorală, în 2019, Rahul a demisionat de la preşedinţia partidului şi i-a predat frâiele mamei sale de origine italiană, Sonia, care are în prezent 75 de ani.

Noul lider al partidului, Mallikarjun Kharge, un politician veteran originar din statul Karnataka, în sudul ţării, este în general considerat un susţinător al Soniei şi al lui Rahul.

Citeşte şi: Peste 100.000 de francezi cer în stradă salarii mai mari – Black News

El se confruntă acum cu provocarea imensă de a câştiga următoarele alegeri naţionale, prevăzute în 2024, şi trei scrutine locale de anul viitor, inclusiv în statul său de origine.

Kharge l-a avut contracandidat pe Shashi Tharoor, în vârstă de 66 de ani, care a făcut campanie pentru o “schimbare” în cadrul conducerii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.