
Un bărbat din capitală este cercetat penal de oamenii legii după ce a încercat să mituiască inspectori de patrulare. Cazul a fost înregistrat la intrarea în localitatea Coșernița din raionul Criuleni.
Potrivit Poliției, o echipă a INSP a stopat pentru verificări un automobil de marca Toyota, la volanul căreia se afla un bărbat de 47 de ani. În cadrul discuției, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce.
Citeşte şi: Criză de credibilitate în România – Stiripesurse.md
Mai mult, pentru a scăpa de pedeapsăm acesta a încercat să mituiască polițiștii, oferind 800 de lei. Inspectorii au refuzat să ia banii și au chemat la fața locului grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni pentru documentarea cazului.
Poliția reamintește că tentativa de corupere a unui funcționar public este o infracțiune și se pedepsește conform legii.