Prinții William și Harry, revedere după o pauză de luni întregi: Ce eveniment i-a reunit pe frați

Publicat:

Prinții William și Harry, revedere după o pauză de luni întregi: Ce eveniment i-a reunit pe frați

Ce spun martorii despre întâlnirea recentă a prinților Harry și William, la înmormântarea unchiului lor? Așteptam de luni întregi o reuniune între frații William și Harry și iată că ea s-a întâmplat chiar săptămâna aceasta, miercuri, pe 28 august, scrie okmagazine.ro. Cum a decurs întrevederea lor vedeți mai jos.

 Foto: GettyImages

Știm cu toții că relația dintre Prințul William și Prințul Harry nu e deloc bună de când fiul cel mic al Regelui Charles a plecat din țară, în martie 2020, și a renunțat la îndatoririle regale. Odată aflat în „libertate”, Harry n-a ezitat să vorbească despre dedesubturile familiei regale britanice și chiar să arunce cu noroi în fratele său, tatăl și cumnata lui, Kate Middleton.


Și, din cauza atacurilor sale constante la adresa monarhiei, relația lui cu familia s-a răcit. Întâlnirile față în față cu fratele și tatăl lui sunt tot mai rare și mai scurte. Și, în asemenea circumstanțe, nimeni nu s-ar fi gândit că William și Harry ar lăsa toată ranchiuna deoparte și s-ar mai întâlni într-un cadru civilizat. Totuși, minuni se mai pot întâmpla…

S-a confirmat faptul că frații William și Harry au participat amândoi la înmormântarea unchiului lor, săptămâna aceasta. Iar cei prezenți la evenimentul sumbru au putut vedea cum se mai înțeleg prinții și cum a decurs întâlnirea lor.

Nimeni nu se aștepta ca Harry să participe la înmormântarea unchiului Robert Fellowe, care a avut loc miercuri, la Norfolk, din cauza grijilor pe care prințul și le făcea cu privire la siguranța lui pe tărâm britanic. Însă, spre stupoarea noastră, a tuturor, Harry a luat avionul din LA spre Marea Britanie în mare secret și l-a condus pe unchiul său pe ultimul drum.

Vorbind despre întâlnirea fraților regali, în The Sun, un localnic a ținut să precizeze următoarele: „Nu știam că erau și ei acolo. Au fost extrem de discreți când au venit”, a dezvăluit acesta.

Citește și: Instituțiile de stat vor beneficia de suport în combaterea dezinformării

„William și Harry au participat amândoi la înmormântare, însă nu i-am văzut deloc vorbind și au păstrat amândoi distanța unul față de altul”, a menționat alt martor ocular. Se pare că atât Harry, cât și William n-au stat împreună, ci au preferat să rămână undeva în spate, pentru a nu atrage atenția asupra lor la îndureratul eveniment. Amândoi au rămas prin ultimele rânduri în biserica Sf. Mary și au fost „extrem de discreți”.

Ultima dată când William și Harry au fost în aceeași încăpere s-a întâmplat la Încoronarea tatălui lor, Regele Charles, în mai 2023.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ceaiul de sunătoare – beneficii și proprietăți

Ceaiul de sunătoare – beneficii și proprietăți Mulți oameni se tem că unele ceaiuri cumpărate din magazine nu sunt naturale și pot conține diverse substanțe,...

Taylor Swift a fost cuprinsă de frică şi de vinovăţie după anularea concertelor din Viena

Taylor Swift a fost cuprinsă de frică şi de vinovăţie după anularea concertelor din Viena Megastarul pop american Taylor Swift a dezvălui că a fost...

Ecosistemele din Antarctica, ameninţate de specii invazive care sosesc plutind pe resturi organice sau plastic (studiu)

Ecosistemele din Antarctica, ameninţate de specii invazive care sosesc plutind pe resturi organice sau plastic (studiu) Ecosistemele din Antarctica ar putea fi ameninţate de sosirea...

Pelerinaj în Rusia: Încă 60 de preoți ai Mitropoliei Moldovei ar urma să ajungă la Moscova la început de septembrie

Pelerinaj în Rusia: Încă 60 de preoți ai Mitropoliei Moldovei ar urma să ajungă la Moscova la început de septembrie Încă 64 de preoți ai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.