Prinţul danez Joachim, ‘în stare stabilă’ după ce a fost operat pentru un cheag de sânge la creier

Publicat:

Prinţul danez Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe II, care a fost operat de urgenţă vineri seară în Franţa pentru un cheag de sânge la creier, se află în continuare “în stare stabilă” şi “se simte bine având în vedere circumstanţele”, a anunţat duminică palatul regal, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Situaţia prinţului Joachim este în continuare stabilă. Din fericire, prinţului i s-au acordat la timp îngrijiri de către profesionişti şi se simte bine având în vedere circumstanţele”, a declarat o purtătoare de cuvânt a palatului pentru agenţia de presă daneză Ritzau.


Citește și : Polonia declanşează demersuri în vederea retragerii din tratatul european împotriva violenţelor domestice

Joachim, 51 de ani, se afla în vacanţă alături de familie la Chateau de Cayx, în sud-vestul Franţei, o proprietate a familiei regale daneze situată în regiunea Lot, în momentul când a suferit un accident vascular cerebral.

Contrar versiunii iniţiale oferite de presa daneză care susţine că prinţul a fost transportat cu elicopterul, fiul cel mai mic al reginei Margrethe II a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Universitar din Toulouse, la 130 de kilometri de castel, a declarat palatul regal.

În ceea ce priveşte durata spitalizării, “este prea devreme pentru a spune ceva acum”, a declarat purtătoarea de cuvânt, Lene Balleby.

Prinţul Joachim s-a mutat anul trecut în Franţa alături de soţia sa de origine franceză, prinţesa Marie, şi cei doi copii ai lor, Henrik şi Athena, după ce a fost invitat să participe la cel mai înalt curs de instruire pentru conducere militară din Franţa
la colegiul de apărare École Militaire din Paris, pe care l-a absolvit luna trecută.

Citește și : Rio de Janeiro anulează petrecerea de sfârşit de an de pe plaja Copacabana

La începutul lunii iunie, el a fost numit ataşat militar la ambasada daneză din Paris unde urmează să-şi înceapă mandatul de trei ani în septembrie.

Joachim este al şaselea pe linia de succesiune la tronul Danemarcei, în urma fratelui său mai mare, prinţul moştenitor Frederik şi cei patru copii ai acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.