Prinţul Harry a asistat la o nouă audiere în procesul intentat pentru interceptări telefonice ilegale şi încălcarea intimităţii

Publicat:

Prinţul Harry a fost prezent marţi pentru a doua zi la rând la Curtea Supremă din Londra, unde el şi alte şase celebrităţi au dat în judecată compania care publică tabloidul Daily Mail, pe care o acuză de interceptări telefonice ilegale şi alte încălcări ale dreptului la viaţă privată, informează Reuters, potrivit agerpres.

Prinţul Harry, fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea, a asistat alături de cântăreţul Elton John, soţul acestuia – David Furnish -, actriţele Sadie Frost şi Liz Hurley, activista Doreen Lawrence – al cărei fiu a fost ucis în urma unui atac rasist – şi fostul parlamentar Simon Hughes, luni, la începutul audierilor care se vor întinde pe durata a patru zile în cadrul procesului deschis împotriva companiei Associated Newspapers.


Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Reclamanţii afirmă că au fost victime ale “unor numeroase acţiuni ilegale” întreprinse de jurnalişti şi de detectivi privaţi care au lucrat pentru publicaţiile grupului Associated Newspapers – tabloidul Daily Mail, suplimentul duminical Mail on Sunday şi cotidianul online Mail Online.

Acţiunile ilegale semnalate de reclamanţi includ interceptarea mesajelor de pe telefoane mobile, plasarea unor microfoane în telefoanele fixe din locuinţe, obţinerea unor informaţii private prin înşelătorie sau minciuni şi “comandarea spargerii şi pătrunderii pe o proprietate privată” de-a lungul unei perioade prezumtive de 25 de ani, potrivit avocaţilor lor şi documentelor depuse în instanţă.

Associated Newspapers a negat vehement acuzaţiile formulate împotriva sa. Compania încearcă să obţină respingerea procesului în instanţă, argumentând că acuzaţiile au depăşit perioada de prescriere a faptelor şi că unele dintre ele încalcă un ordin emis în timpul unei anchete publice de un an ce a vizat standardele de presă, care a început în 2011.

Într-o declaraţie făcută luni seară, compania mass-media a afirmat că un detectiv privat, ale cărui dovezi au reprezentat o parte cheie în plângerile depuse în instanţă de prinţul Harry şi ceilalţi reclamanţi, a semnat acum o declaraţie în calitate de martor în care dezminte acuzaţiile pe care le-ar fi făcut iniţial în faţa avocaţilor părţii acuzatoare. În declaraţia sa, el neagă că ar fi acţionat ilegal în numele Associated Newspapers.

Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

Acest caz este unul dintre cele trei procese în care prinţul Harry este implicat la Curtea Supremă. El a dat deja în judecată şi Daily Mail pentru defăimare şi urmează să se prezinte în calitate de martor în luna mai pentru a prezenta dovezi într-un proces intentat unui alt tabloid, Daily Mirror, pe care îl acuză de practicarea unor interceptări telefonice ilegale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.