Prinţul Harry a dezvăluit că s-a simţit întotdeauna ‘uşor diferit’ de restul familiei regale

Publicat:

Prinţul Harry a dezvăluit sâmbătă că s-a simţit întotdeauna “uşor diferit” de restul familiei regale britanice într-un amplu interviu cu un cunoscut specialist în traumă şi adicţii, informează AFP, potrivit agerpres

Harry, în vârstă de 38 de ani, i-a explicat lui Gabor Maté că, după ce a crescut într-un “cămin destrămat”, face tot posibilul să nu transmită “traume” copiilor săi.


Citește și : Biden a fost operat cu succes de o leziune canceroasă ‘minoră’ a pielii

Conversaţia a avut loc după publicarea, în luna ianuarie, a controversatei sale cărţi de memorii “Spare”, în care prinţul povesteşte despre adolescenţa sa marcată de alcool şi de droguri şi detaliază destrămarea relaţiilor cu tatăl său, regele Charles al III-lea, şi cu fratele său, William.

“Pe parcursul întregii mele vieţi, de-a lungul anilor mei de tinereţe, m-am simţit uşor diferit de restul familiei mele”, a declarat Harry lui Maté, potrivit relatărilor mass-media.

“M-am simţit ciudat” în acel mediu “şi ştiu că şi mama mea s-a simţit la fel”, a precizat el, referindu-se la mama sa, prinţesa Diana.

Prinţul susţine că a fost “salvat” de soţia sa, Meghan, “o fiinţă excepţională” care “venind dintr-o lume diferită, l-a ajutat să iasă” din lumea sa.

În timpul interviului, Maté – autorul mai multor cărţi despre traume şi adicţii – a afirmat că Harry suferă de tulburare de deficit de atenţie.

Rezumând viaţa prinţului, care şi-a pierdut mama la vârsta de 12 ani şi a servit ulterior în forţele armate britanice în Afganistan, specialistul a estimat că acesta că suferă de “o mulţime de traume”.

Harry, care s-a mutat în California după ce a părăsit Marea Britanie şi familia regală la începutul anului 2020, a vorbit despre modul în care îşi creşte cei doi copii: Archie, în vârstă de trei ani, şi Lilibet, de un an.

“Simt o responsabilitate uriaşă de a nu transmite traumele sau experienţele negative pe care le-am avut”, a subliniat el.

Prinţul a adăugat că el şi Meghan încearcă să înveţe din “trecutul” şi din “greşelile” lor pentru a “rupe acest ciclu”.

În memoriile sale, Harry recunoaşte că a consumat în mod regulat canabis şi cocaină în adolescenţă.

Citește și : Exporturile de cereale ale Rusiei au explodat în ultimele luni

El i-a povestit lui Maté că consumul de cocaină “nu a făcut nimic pentru mine”, dar că marijuana a fost “diferită”, “ea chiar m-a ajutat’.

Încoronarea regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, va avea loc în luna mai. Palatul Buckingham nu a indicat dacă Harry şi Meghan vor fi prezenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie 29 septembrie este a 272-a zi a calendarului gregorian și a 273-a zi în anii bisecți. 93 zile...

Horoscop 29 septembrie 2024 

Horoscop 29 septembrie 2024  O zi încărcată pentru majoritatea nativilor. A avut timpul pentru alegeri clare, fie în plan personal, fie în plan profesional,...

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.