Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan au ieșit DEFINITIV din casa regală britanică

Publicat:

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au părăsit definitiv casa regală britanică, anunţând-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii că nu îşi vor relua îndatoririle de membri ai monarhiei, a anunţat vineri Palatul Buckingham, potrivit Reuters și agerpres.

Harry şi Meghan, care au anunţat recent că aşteaptă al doilea copil, au şocat anul trecut membrii familiei regale după ce şi-au anunţat intenţia de a renunţa la atribuţiile regale.


Citeşte şi: Triplu gest făcut de americani în privinţa dosarului nuclear iranian

”Ducele şi ducesa de Sussex i-au confirmat majestăţii sale regina că nu vor reveni ca membri cu îndatoriri în cadrul familiei regale”, a precizat Palatul Buckingham.

”Deşi am primit decizia cu tristeţe, ducele şi ducesa vor rămâne în continuare membri mult iubiţi ai familiei regale”, se mai spune în comunicat.

Cu doar câteva zile înainte de interviul pe care Harry şi Meghan urmează să-l acorde celebrei realizatoare Oprah Winfrey, Palatul Buckingham a anunţat că titlurile militare onorifice, precum şi patronajele regale deţinute de cuplul princiar vor reveni din nou reginei.

Un purtător de cuvânt al cuplului princiar a precizat că aceştia vor rămâne dedicaţi serviciul public.

Citeşte şi: Un fost parlamentar polonez vrea să fie PREŞEDINTE în Nigeria

”Drept dovadă a muncii lor în ultimul an, ducele şi ducesa de Sussex rămân dedicaţi datoriei şi serviciului către Regatul Unit şi din lumea întreagă şi şi-au oferit în mod continuu sprijinul pentru organizaţia pe care au reprezentat-o, indiferent de rolul oficial”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

”Cu toţii ne putem pune viaţa în slujba comunităţii. Serviciul public este universal”, a mai spus acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.