X

Prinţul Philip este ‘plimbat’ din spital în spital

Prinţul Philip, soţul în vârstă de 99 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost transferat din nou într-un spital privat după ce a suportat cu succes o intervenţie chirurgicală realizată pentru a trata o afecţiune cardiacă, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“După succesul operaţiei la care a fost supus ducele de Edinburgh la St. Bartholomew’s Hospital, miercuri, Alteţa Sa Regală a fost transferată în această dimineaţă la spitalul King Edward VII. Ducele de Edinburgh va mai rămâne în acest spital timp de câteva zile pentru a primi tratament medical”, se afirmă în comunicatul publicat de Palatul Buckingham.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Prinţul Philip, duce de Edinburgh, spitalizat de peste două săptămâni, a fost mutat luni la un spital din Londra care deţine un centru specializat în cardiologie pentru tratarea unei afecţiuni cardiace preexistente.

Palatul Buckingham a anunţat că soţul reginei britanice a revenit vineri la spitalul King Edward VII, unde fusese internat iniţial pentru tratarea unei infecţii a cărei natură nu a fost precizată, dar care nu are legătură cu maladia COVID-19.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

După ce a fost spitalizat pe 16 februarie, ducele de Edinburgh a fost vizitat doar de fiul lui cel mare, prinţul Charles, care este moştenitorul tronului britanic.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a rămas la Castelul Windsor din vestul Londrei, unde cuplul regal se află de la începutul pandemiei de coronavirus, şi a continuat să se achite de îndatoririle sale oficiale, participând la diverse evenimente organizate în sistem de videoconferinţă.

Tags: Ducele de Edinburghlondramarea britaniePalatul BuckinghamPrinţul PhilipRegina Elisabeta a II-aspitalspitalul King Edward VIISt Bartholomew's Hospital
Categorii: Diaspora