Prinţul Philip rămâne INTERNAT în spital! Regina merge mai departe

Publicat:

Prinţul Philip al Marii Britanii, soţul în vârstă de 99 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este în continuare spitalizat, vineri, pentru a treia zi, relatează DPA, potrivit agerpres.

Prinţul Philip va rămâne în spital câteva zile, sub observaţie, a anunţat Palatul Buckingham, adăugând că aceasta este o măsură de precauţie.


Citeşte şi: Triplu gest făcut de americani în privinţa dosarului nuclear iranian

Potrivit surselor, nu a existat nicio legătură cu o infecţie cu noul coronavirus, notează DPA.

Atât regina, cât şi soţul său au primit prima doză de vaccin împotriva coronavirusului în luna ianuarie.

Între timp, regina Elisabeta a II-a şi-a continuat săptămâna aceasta îndatoririle oficiale, printre acestea numărându-se şi o întâlnire faţă în faţă, care a avut loc joi la Palatul Windsor, în cadrul căreia i-a conferit asistentului său superior Tony Johnstone-Burt titlul de cavaler comandor al Ordinului Regal Victorian.

Prinţul Philip a fost spitalizat într-o clinică din Londra marţi seară, ca măsură de precauţie, din cauza unei afecţiuni care nu este asociată cu maladia COVID-19, a anunţat miercuri Palatul Buckingham într-un comunicat. ”Internarea ducelui de Edinburgh reprezintă o măsură de precauţie, la sfaturile medicului Alteţei Sale Regale, după o perioadă în care nu s-a simţit bine. Ne aşteptăm ca ducele de Edinburgh să rămână în spital timp de câteva zile, pentru a fi monitorizat şi pentru a se odihni”, a precizat acelaşi comunicat.

Citeşte şi: Un fost parlamentar polonez vrea să fie PREŞEDINTE în Nigeria

Prinţul Philip, care a fost văzut arareori în public după ce a renunţat la angajamentele sale oficiale în august 2017, a fost spitalizat şi la sfârşitul anului 2019.

Fost ofiţer în Marina britanică, Prinţul Philip, de origine greacă, a mai fost spitalizat de câteva ori în ultimul deceniu, inclusiv din cauza unei infecţii renale în 2017 şi pentru o intervenţie chirurgicală ce a vizat înlocuirea articulaţiei şoldului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.