Prinţul William a căzut la pace cu grupul de presă al lui Rupert Murdoch pentru o ‘sumă foarte mare’

Publicat:

Prinţul William al Marii Britanii a soluţionat, contra unei “sume foarte mari”, un litigiu cu grupul de presă al lui Rupert Murdoch, înţelegerea secretă fiind încheiată de Palatul Buckingham în 2020, au declarat avocaţii prinţului Harry, fratele moştenitorului Coroanei britanice, în documente judiciare, relatează Reuters , scrie news.ro.

Prinţul Harry, fiul cel mic al regelui Charles, a dat în judecată News Group Newspapers (NGN) la Înalta Curte din Londra pentru mai multe acte ilegale care ar fi fost comise de tabloidele The Sun şi News of the World – săptămânal care în prezent nu mai există – de la mijlocul anilor 1990 până în 2016. El i-a acuzat pe cei care au acţionat în numele celor două publicaţii de hărţuire telefonică şi de obţinerea unor informaţii private despre el prin înşelăciune, inclusiv de faptul că au intrat în posesia numărului de asigurare socială al soţiei sale, Meghan.


Citește și :  Londra este clară: Izolarea Chinei ar fi o eroare!

NGN, care a plătit milioane de euro după ce mai mulţi jurnalişti de la News of the World au fost condamnaţi la închisoare pentru interceptarea unor convorbiri telefonice – ceea ce a dus şi la închiderea publicaţiei lui Murdoch – încearcă acum să obţină respingerea plângerii lui Harry, susţinând că ar fi trebuit să o depună mai devreme.

De asemenea, grupul neagă că cineva de la The Sun ar fi fost implicat în vreo activitate ilegală.

Într-un memoriu depus în numele său, echipa de avocaţi a lui Harry arată că plângerea nu a fost depusă mai devreme întrucât a fost convenită o înţelegere între NGN şi “instituţia” – Palatul Buckingham – pentru a amâna orice alte pretenţii până la soluţionarea litigiilor restante legate de interceptările telefonice.

“Este important de reţinut faptul că, răspunzând la acest demers al NGN de a împiedica ca plângerile sale să ajungă la proces, reclamantul a trebuit să facă publice detaliile acestui acord secret, precum şi faptul că fratele său, Alteţa Sa Regală, Prinţul William, a soluţionat recent, în culise, plângerea sa împotriva NGN”, se arată în document.

Avocaţii susţin că NGN a ajuns la o înţelegere cu William “pentru o sumă foarte mare de bani, în 2020”.

Documentul citează o declaraţie de martor a lui Harry, în care prinţul a spus că înţelegerea a fost încheiată pentru “a evita situaţia în care un membru al familiei regale ar fi trebuit să stea în boxa martorilor şi să povestească detaliile specifice ale mesajelor vocale private şi foarte sensibile care au fost interceptate”.

Harry a declarat că Palatul Buckingham “a vrut să evite cu orice preţ” daunele de reputaţie cauzate de publicarea în anii 1990 a detaliilor unei “conversaţii telefonice intime” între Charles şi actuala regină consoartă, Camilla, când tatăl său era încă căsătorit cu mama sa, prinţesa Diana.

Citește și : Moscova expulzează un diplomat moldovean ca reacţie la o decizie similară a Chişinăului

În cadrul unei cronologii care detaliază un schimb de scrisori între Palat şi NGN, documentul precizează că bunica lui Harry, fosta regină Elisabeta, a fost implicată în discuţii, iar în 2017 şi-a dat acordul ca el să îşi continue cazul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.