Prinţul William a declarat că drumul parcurs în urma sicriului bunicii sale a fost un moment dificil: ‘Mi-a stârnit câteva amintiri’

Publicat:

Prinţul William le-a spus celor prezenţi joi la reşedinţa regală de la Sandringham pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii că drumul parcurs în urma sicriului bunicii sale a fost un moment dificil, care i-a stârnit amintiri, făcând aluzie la momentul de acum 25 de ani când a făcut acelaşi lucru în spatele sicriului în care se afla mama sa, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.  

William, moştenitorul tronului, a mers în spatele tatălui său, regele Charles a III-lea, alături de fratele său mai mic, prinţul Harry, în timpul procesiunii solemne de miercuri în care trupul regretatei regine a fost transportat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall.


Citește și : Maşina lui Zelenski a fost implicată într-un accident rutier (VIDEO)! Şoferul vinovat a fost preluat de ambulanţă

“Drumul de ieri a fost o provocare”, le-a spus William persoanelor din public care l-au consolat pentru pierderea suferită, în timp ce a văzut omagiile florale lăsate în faţa domeniului regal Sandringham din estul Angliei în onoarea reginei.

“Mi-a stârnit câteva amintiri”, a putut fi auzit prinţul în înregistrările video care au surprins conversaţia de joi.

William şi Harry, pe atunci în vârstă de 15, respectiv 12 ani, au mers în urma sicriului mamei lor, prinţesa Diana – decedată în 1997 la Paris, la vârsta de 36 de ani, într-un accident de maşină -, o imagine definitorie a vieţilor lor.

Citește și : Washingtonul anunţă un nou ajutor umanitar pentru Siria, în valoare de 756 de milioane de dolari

 

Fraţii, a căror relaţie a devenit din ce în ce mai tensionată în ultimii ani, au vorbit anterior despre trauma îndelungată suferită după moartea mamei lor şi despre acel drum, în timpul căruia şi-au menţinut expresiile stoice, în pofida suferinţei.

Cu toate că circumstanţele au fost de data aceasta diferite, după ce regina a încetat din viaţă în mod paşnic la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Scoţia, au existat unele similarităţi – emoţia, spectacolul solemn şi senzaţia dată de un eveniment important desfăşurat în faţa mulţimilor şi a camerelor de filmat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.