Probabilitatea unui Brexit fără acord este în creştere, consideră JPMorgan

Publicat:

Banca americană de investiţii JPMorgan apreciază că probabilitatea unei ieşiri “dezordonate” a Marii Britanii din Uniunea Europeană este în creştere şi că în toamnă postul de premier ar putea fi preluat de fostul ministru de externe Boris Johnson, relatează marţi agenţia Reuters, scrie agerpres.

Probabilitatea unui Brexit fără acord a crescut de la 15% la 25%, cea a unei noi prelungiri a Articolului 50 (al Tratatului de la Lisabona privind retragerea unui stat membru din blocul comunitar) a crescut la rândul ei de la 50% la 60%, în timp ce probabilitatea ca retragerea Marii Britanii să se producă în termenii acordului de Brexit al premierului Theresa May a scăzut de la 35% la 15%, consideră banca americană.


Citește și : Populiştii ‘vând’ interesele europene, afirmă succesoarea lui Merkel

Într-o notă adresată clienţilor, intitulată “Brexit: Momentul fricii, probabilitatea unui no-deal în creştere”, economistul Malcolm Barr de la JPMorgan evocă un scenariu conform căruia “Boris Johnson devine prim-ministru la începutul lui septembrie, UE îi respinge obiectivul central de a scoate clauza de backstop din Acordul de retragere, Camera comunelor îl presează pe premier să solicite prelungirea Articolului 50 şi acesta convoacă alegeri legislative cu scopul de a obţine mandatul necesar pentru a-şi pune în aplicare abordarea”.

În fine, “Marea Britanie şi UE cad de acord să extindă Articolul 50 până la sfârşitul lui decembrie, pentru a permite desfăşurarea alegerilor legislative şi a discuţiilor ulterioare”, indică scenariul conturat de JPMorgan.

La aproape trei ani după referendumul la care britanicii au votat cu 52% faţă de 48% în favoarea plecării din Uniunea Europeană, încă nu este clar cum, când şi dacă se va întâmpla acest lucru, notează Reuters.

Theresa May, care urmează să susţină un discurs marţi seara privind ultimele evoluţii, a promis recent că va demisiona de la conducerea executivului şi a partidului dacă legislativul, care i-a respins de trei ori acordul negociat cu Bruxelles-ul, va vota pentru un acord care să asigure ieşirea Regatului Unit din UE, amânată, în momentul de faţă, până la 31 octombrie a.c.

Citește și : Dronele ‘Made in China’ prezintă riscuri de spionaj, atenţionează Washingtonul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.