Probleme mari pentru Theresa May. I se cere oficial din propriul partid să plece din fruntea guvernului britanic

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a vorbit vineri despre ”leadership-ul său calm” şi a dat asigurări încă o dată că guvernul pe care-l conduce o susţine, intervenţia sa fiind un răspuns adresat unui grup de 30 de deputaţi din propriul partid care vor ca ea să demisioneze, relatează AFP. 

”Ţara are nevoie de un leadership calm, şi acesta este exact ceea eu asigur, cu sprijinul total al guvernului meu”, a declarat Theresa May, a cărei poziţie a slăbit ca urmare a ultimelor alegeri legislative şi a recentului congres al partidului său conservator.


Cu câteva ore mai înainte, deputatul Grant Shapps, fost ministru al dezvoltării internaţionale, a confirmat existenţa unui grup de conservatori care cer plecarea Theresei May.

”Cred, la fel ca mai mulţi dintre colegii mei, că a sosit timpul să ridicăm problema leadership-ului”, a declarat Shapps la radio BBC 4. ”Nu mai este posibil să continuăm în acest mod. A sosit momentul să organizăm o nouă alegere a liderilor noştri, sau cel puţin să pregătim un calendar în acest sens”, a adăugat el.

Declaraţiile lui Shapps survin la două zile după discursul catastrofal al Theresei May la congresul conservatorilor de la Manchester (nord-vestul Angliei). Jenată de accesele frecvente de tuse, ea mai fost şi întreruptă de către un actor de comedie venit să-i înmâneze un formular de demisie, ”din partea lui Boris Johnson”, ministrul de externe care îi sfidează autoritatea.

Situaţia sa de la conducerea guvernului este constant pusă în cauză de la alegerile legislative anticipate din iunie, când conservatorii au pierdut majoritatea absolută în parlament.

Grant Shapps a dat asigurări că dispune de sprijinul a circa 30 de deputaţi. Potrivit statutului partidului, este necesar un minimum de 48 de deputaţi pentru a sesiza Comitetul 1922, responsabil cu organizarea internă a Tories (conservatorii).

Plecarea dnei May ar risca să slăbească poziţia Regatului Unit într-un moment în care negociază la Bruxelles ieşirea sa din Uniunea Europeană. De asemenea, evoluţiile politice au efecte asupra pieţelor financiare: lira sterlină a atins vineri dimineaţa cel mai scăzut nivel al său faţă de euro în ultimele trei săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.