X

Problemele economice se vor agrava dacă virusul se va propaga necontrolat, avertizează ghidul suprem iranian

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat sâmbătă că problemele economice ale ţării se vor agrava dacă noul tip de coronavirus se va propaga într-un mod necontrolat, deplângând faptul că eforturile iniţiale pentru stăvilirea epidemiei s-au diminuat, informează AFP, potrivit agerpres.

Republica Islamică, ce a înregistrat oficial primele sale cazuri de COVID-19 în februarie, este una dintre ţările cele mai afectate din Orientul Mijlociu de această pandemie.

Citește și : Papa Francisc a donat 27 de ventilatoare pentru a ajuta spitale din America Latină

Autorităţile au anulat evenimentele publice şi au închis şcolile şi comerţul neesenţial în martie, înainte de a ridica progresiv restricţiile începând din aprilie, în încercarea de a relansa economia ţării, deja sufocată de sancţiunile americane.

“A spune că trebuie făcut ceva pentru a evita problemele economice cauzate de coronavirus este corect. Însă în caz de neglijenţă şi de propagare importantă a bolii, problemele economice se vor agrava de asemenea”, a declarat ayatollahul Khamenei în timpul unei reuniuni prin conferinţă video cu responsabili judiciari.

Problemele economice ale Iranului s-au agravat din 2018, după retragerea unilaterală a SUA, în mai, din acordul asupra programului nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni americane împotriva Teheranului.

“Sacrificiul personalului medical, eforturile grupurilor de voluntari şi cooperarea globală a populaţiei au făcut ca Iranul să fie una dintre ţările care au reuşit cel mai bine” să controleze epidemia, a spus Khamenei. “Însă aceasta a fost la început, iar acum, din nefericire, această tentativă şi aceste eforturi s-au diminuat din partea unor persoane şi autorităţi”, a deplâns el.

Citește și : Preşedintele Ucrainei Zelenski vizitează zonele inundate de pe Prut şi promite ajutor

Ministerul iranian al Sănătăţii a anunţat 2.456 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce a majorat la 220.180 numărul total de contaminări. De asemenea, virusul a provocat alte 125 de decese în aceeaşi perioadă, majorând numărul total al victimelor la 10.364.

Tags: Ali Khameneicovid-19Orientul MijlociupandemieRepublica islamică
Categorii: Sinteze