Problemele energetice ale Europei au fost în prim-planul discuţiilor cancelarului Scholz cu premierul sloven Golob

Publicat:

Problema surselor de energie din Europa s-a aflat marţi în centrul dialogului de la Berlin între cancelarul german Olaf Scholz şi noul premier sloven Robert Golob, transmite dpa, potrivit agerpres.

Soluţiile la restricţionarea gazelor naturale ca urmare a războiului din Ucraina trebuie să apară “din interiorul comunităţii”, a apreciat Golob în prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului de prim-ministru, în mai anul acesta.


Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Fostul om de afaceri a afirmat că trebuie stimulate puternic construcţiile de conducte de gaz şi linii electrice în Europa. “Astfel putem conecta vântul din nord cu soarele din sud şi putem crea un sistem foarte puternic şi stabil, un sistem European unificat”, a spus el.

Scholz a declarat că dialogul cu Golob a fost “foarte detaliat” în privinţa rolului energiei eoliene şi solare în Germania şi Slovenia.

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.