Problemele fermierilor de la Dubăsari, discutate în Parlament

Publicat:

Problemele fermierilor de la Dubăsari, discutate în Parlament

Membrii Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au întrunit, astăzi, într-o nouă ședință.

Citește și: Popșoi va discuta despre securitatea regională cu omologul său lituanian


La discuții au participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, conducerea Biroului politici de reintegrare, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernățeanu, precum și reprezentanți ai mai multor instituții implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Discuțiile au vizat mai multe subiecte de actualitate, printre care restabilirea funcționării mecanismului de eliberare a numerelor de înmatriculare ale Republicii Moldova de tip neutru, măsurile care urmează a fi întreprinse cu scopul de a susține fermierii din raionul Dubăsari, care dețin sau prelucrează terenuri agricole amplasate după traseul național M4 Râbnița – Tiraspol, precum și alte subiecte de actualitate care vizează realizarea politicilor de reintegrare a Republicii Moldova.

Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost creată în 2021, la propunerea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Obiectivul ei este de a monitoriza și de a evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un ucrainean a fost prins cu acte false la Vamă

Un ucrainean a fost prins cu acte false la Vamă În punctul de trecere a frontierei Costești, polițiștii de frontieră au identificat printre pasagerii cursei...

ANSP a înregistrat trei cazuri de malarie

ANSP a înregistrat trei cazuri de malarie De la începutul anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de malarie de import. Potrivit...

Și-a ticsit valiza cu medicamente și intenționa să le transporte ilicit prin vamă

Și-a ticsit valiza cu medicamente și intenționa să le transporte ilicit prin vamă Un cetățean străin a încercat că introducă în țară un lot comercial...

Accident fatal în capitală. Șoferul nu avea permis

Accident fatal în capitală. Șoferul nu avea permis Un accident fatal s-a produs aseară în Chișinău. Un tânăr a decedat, anunță oamenii legii. Citește și: Împușcături...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.