Procedura de infringement pentru nerespectarea prezumției de nevinovăție împotriva României nu intră în contradicție cu combaterea corupției, precizează CE

Publicat:

Procedura de infringement declanşată de Comisia Europeană împotriva României, pentru nerespectarea Directivei europene 343 din 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, face parte dintr-o procedură standard folosită de executivul comunitar în cazul statelor membre care nu comunică în termenul stabilit transpunerea măsurilor dintr-o directivă a Uniunii Europene, a precizat vineri pentru AGERPRES un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

De asemenea, această procedură vizează încă 10 state membre ale blocului comunitar, a mai precizat purtătorul de cuvânt, subliniind totodată că transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor respectivei directive, ce ar fi trebuit să fie încheiată în luna aprilie, nu intră în contradicţie cu obiectivul legitim al combaterii corupţiei.


Citește și : Preşedintele francez denunţă ”acţiuni de o gravitate extremă”” ale unor foşti agenţi DGSE suspectați de spionaj

‘Având în vedere contextul în care se desfăşoară discuţiile în prezent, Comisia reaminteşte că transpunerea directivei nu contrazice obiective legitime, precum lupta împotriva crimei organizate sau a corupţiei’, a menţionat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.

O nouă directivă a Uniunii Europene (directiva 343) adoptată în februarie 2016, a intrat în vigoare în aprilie 2018. Această directivă armonizează garanţiile specifice în UE pentru a asigura respectarea prezumţiei de nevinovăţie al oricărui acuzat ori suspect de un delict în faţa poliţiei sau autorităţilor judiciare.

Comisia Europeană a a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei europene 343 din 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Directiva ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni şi, prin urmare, chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată.

Citește și : Zborul MH17: Vladimir Putin respinge ferm responsabilitatea Rusiei

Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO), articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) şi articolul 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.