X

Procedurile legale lansate de UE împotriva Ungariei nu împiedică discuţii constructive între CE și Budapesta (Margaritis Schinas)

Procedurile legale lansate de Uniunea Europeană împotriva Ungariei nu împiedică discuţii constructive între Comisia Europeană (CE) şi guvernul ungar, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas, în cadrul conferinţei zilnice de presă, transmite MTI, conform agerpres.

Potrivit lui Schinas, aceste proceduri, cum ar fi cea legată de legislaţia ungară privind învăţământul superior sau cea legată de cotele europene de migranţi, au fost lansate înainte de recentele alegeri din Ungaria, iar Comisia Europeană continuă să fie deschisă faţă de un dialog constructiv şi pozitiv pentru reglementarea acestor probleme.

Citește și : Convenţia Consiliului Europei privind combaterea violenţei împotriva femeilor este o ‘erezie’ potrivit Bisericii Catolice din Croaţia

Purtătorul de cuvânt al CE a menţionat, referitor la alegerile legislative desfăşurate duminică în Ungaria, că poporul ungar şi-a exprimat voinţa, adăugând că Uniunea Europeană este o comunitate a democraţiei şi valorilor comune, iar protejarea acestor valori este responsabilitatea comună a tuturor membrilor blocului.

Schinas a confirmat cu acelaşi prilej că preşedintele CE, Jean Claude Juncker, ar putea efectua o vizită în Ungaria în următoarele săptămâni, la invitaţia premierului Viktor Orban.

Tags: comisia europeanagds.itJean-Claude JunckerMargaritis SchinasUngaria
Categorii: Diaspora